Pantrocrator 15 ianuarie

2 februarie Intampinarea Domnului

Intampinarea Domnului

Mareste imaginea.

Intampinarea Domnului numita in popor si Stretenia (dupa numele vechi slavon) este sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile dupa Nasterea Domnului, pentru curatirea ei, cand dumnezeiescul Prunc a fost intampinat si tinut in brate de batranul si Dreptul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Ea se serbeaza deci la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie. La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la catolici, pe primul plan sta persoana Preacuratei Fecioare, care a venit la templu pentru curatirea ei, dupa lege. De aceea, la ei sarbatoarea se numeste Curatirea Sfintei Marii (Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis) si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.

Vechimea acestei sarbatori nu e asa de mare ca a celorlalte praznice imparatesti. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice si in Testamentum Domini. Prima mentiune documentara despre existenta acestei sarbatori este cea din memorialul de calatorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, in anii 382-384 si o numeste Quadragesimae de Epiphania. Intrucat pe atunci la Ierusalim Nasterea Domnului se serba inca la 6 ianuarie, odata cu Epifania, Intampinarea era sarbatorita la 40 de zile dupa Epifanie, adica la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la aceasta sarbatoare, scris, probabil, in ultimii ani ai vietii sale.

Marturiile despre existenta sarbatorii se inmultesc spre sfarsitul secolului V. Pe la inceputul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea ca sarbatoarea Intampinarii ar fi fost de curand introdusa la Ierusalim si ca era necunoscuta la Antiohia. Dar, intre timp, s-a descoperit o omilie inedita a Sf. Ioan Gura de Aur, la Antiohia (deci, intre 386-398), la sarbatoarea "Curatirii Mariei", omilie care s-a dovedit autentica.

La Roma, ea a fost introdusa de papa Gelasiu la anul 494, pentru a inlocui stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc lustratiuni si procesiuni in jurul orasului, cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor; era totdata si sarbatoarea fecunditatii si a lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn. Se inlocuiau astfel conceptia si practica lustratiunilor pagane cu aceea a curatirii Sfintei Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis, sau Praesentatio Domini), pastrandu-se si facliile traditionale. De aceea, in Apus, aceasta sarbatoare se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.

La Antiohia, dupa marturia istoricului Cedren, sarbatoarea Intampinarii s-ar fi introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin 1 (526), iar generalizarea ei in Rasarit s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului). Dupa unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oara sarbatorirea, cu multa solemnitate, a Intampinarii Domnului in ziua de 2 februarie, pentru a scapa Constantinopolul si imprejurimile de calamitatea unei epidemii si a cutremurelor care bantuiau de mai multi ani prin acele parti.

Dintre crestinii rasariteni, numai armenii sarbatoresc pana astazi Intampinarea Domnului tot la vechea data, adica la 14 februarie. Avand o baza biblica, sarbatoarea Intampinarii e respectata si la protestanti, indeosebi la evanghelici (luterani).

A doua zi dupa sarbatoarea Intampinarii Domnului (3 febr.), Biserica Ortodoxa cinsteste amintirea Dreptului Simeon batranul si a Sfintei Proorocite Ana, cele doua personaje biblice principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin marele praznic al Intampinarii (vezi Luca 2,25-38).

30 ianuarie Sfintii Trei Ierarhi

Mareste imaginea.

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi pe care ii serbam pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

7 ianuarie

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

Mareste imaginea.

In fiecare an, pe data de 7 ianuarie praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Ioan Botezatorul - "Ingerul Domnului"

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezatorul "Ingerul Domnului", pentru ca avea sa-I gateasca calea (Mal. 3, 1), iar Mantuitorul recunoaste ca Ioan este "ingerul"de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce il numim inger intrupat? Pentru ca el a ajuns sa poarte in fiinta sa semnele biruintei asupra pacatului originar. Astfel, el nu-si mai castiga painea cu sudoarea fruntii. Evanghelistul Marcu precizeaza: "Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare din piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica" (Marcu 1,6). Aceasta prezentare ne descopera marele ascet din Ioan, care invinge in fiinta sa inclinatiile spre pacat si devine vrednic sa-l vesteasca lumii pe Hristos. De aceea nu-i intamplator ca este reprezentat pe usile imparatesti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de inger.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi si a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca noteaza, cu o extrema precizie, data la care Ioan Botezatorul a inceput sa predice: "In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele sau, tetrarh al tinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, in zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie" (Luca 3, 1-2).

Rolul Sfantului Ioan Botezatorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naste in ei credinta in Hristos. El isi incepe predica cu aceleasi cuvinte ca si Mantuitorul: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Mt. 3, 2). Le atrage atentia ca nu este de ajuns sa faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mantuirea. In acest sens le spune: "Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam" (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind ca toate neamurile sunt chemate la mantuire. Convertirea propovaduita de Ioan presupunea recunoasterea starii de pacat in care se afla omenirea si inlaturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseica. Actul care consfinteste convertirea este "botezul lui Ioan". Acest botez, numit si al pocaintei, nu daruia iertarea pacatelor, dar presupunea cainta pentru pacatele savarsite si astfel, pregatea sufletul pentru primirea iertarii. Misiunea principala a Sfantului Ioan Botezatorul era sa puna inaintea ochilor mintii realitatea pacatului si sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul care avea sa vina, sa le descopere celor convertiti calea pe care sa o urmeze. Ca Ioan Botezatorul reuseste sa zguduie constiintele, o arata Sfantul Evanghelist Luca cand spune: " poporul era in asteptare" (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a inlatura orice ispita care facea posibila confuzia ca Ioan este Mesia cel asteptat, va spune: "Eu va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine ... Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc" (Matei 3, 11). Si va incheia prin a spune: " Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era" (Ioan 1, 15).

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Moastele Sfantului Ioan

Potrivit traditiei, Ioan a fost inmormantat in Samaria. Din relatarile istoricilor Rufinus si Teodoret, aflam ca mormantul sau a fost profanat in timpul imparatului Iulian Apostatul, in anul 362. Astfel, o parte din moaste a fost arsa, iar cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria. La 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele. Despre capul sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Astazi, capul sfantului se afla la Roma.

Semnificatia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit". Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica de la noi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila

Maine, 8 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Cuviosi Gheorghe Hozevitul si Emilian Marturisitorul.

6 ianuarie

Boboteaza - Botezul Domnului

Mareste imaginea.

Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare.
 

Boboteaza - Epifania

La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: "Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfant, Il recunoaste si-L arata multimilor, zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Hristos ii cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, dupa o impotrivire de adanca smerenie, primeste sa-L boteze, dupa randuiala lui. Dupa botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are si un alt scop: Epifania - aratarea Sfintei Treimi - moment in care El avea sa fie descoperit lui Ioan si, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia.
 

Boboteaza - Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii

Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : "Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Dar Duhul Sfant nu fu­sese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Du­hului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41).

Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate,   fiind   Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi. Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa in­vierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri:  "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le  in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20).

Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A tre­buit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pen­tru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvan­tul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Romano Lachedemonul.
Maine, 7 ianuarie, facem pomenirea Soborului Sfantului Proroc Ioan Botezatoru