miercuri, 30 noiembrie 2011

Sinaxar 6 Decembrie



În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.
Sfantul ierarh NicolaeCel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.
Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

30 Noiembrie


Sfantul Apostol Andrei

Sfantul Apostol Andrei a fost fratele Sfantului Petru si impreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica.
Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Diocletian (81-96). Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de "X".
In anul 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei".

Moastele Sfantului Apostol Andrei
Moastele Sfantului Apostol Andrei au fost aduse din Patras la Constantinopol prin anii 356-357. La putin timp dupa Cruciada a IV-a, din anul 1204, cardinalul Petru din Capua a hotarat ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. In anul 1462, in timpul papei Pius II, capul Sfantului Apostol Andrei a fost asezat intr-o biserica din Roma. Pe 30 noiembrie 1976, papa Paul al VI-lea a daruit capul Sfantului Andrei bisericii din Patras.
Particele din moastele Sfantului Andrei se gasesc in: biserica Schitului rusesc 'Sf. Andrei' de langa Manastirea Vatoped, la Catedrala rusa din Celiabinsk (din 1884), la biserica din Gabrovo (Bulgaria), Biserica 'Sf. Andrei' din Mesa Geitonia (Limassol - Cipru), la Tbilisi (Georgia), in Catedrala ortodoxa din Astana (Kazahstan); la Trier (Germania), la Manastirea Santa Chiara din Napoli, in biserica din Casino di Cicco Sant’Apollinare (intre Roma si Napoli), la biserica 'Sf. Andrei' din Varsovia si cea din Szaflary (langa Cracovia), la biserica din Saint Lupicin (in Muntii Jura, Franta), in Biserica San Pedro de la Rua (Estella, Tara Bascilor), la Mehrba (Malta), in Catedrala catolica din Hong Kong in biserica romaneasca din Viena, Pestera Sfantului Andrei, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica "Sfantul Apostol Andrei" din Oradea si in manastirile Neamt, Secu si Hurezi.
Numele Andrei nu este de origine evreiasca, ci greceasca: Andreas sta in legatura cu andreia, "barbatie, indrazneala" (de la aner, andros, "barbat").
Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Frumentie, episcopul Indiei.
Biserica a randuit ca in ziua praznuirii Sfantului Andrei sa avem Dezlegare la peste.
Maine, 1 decembrie, facem pomenirea Sfantului Proroc Naum.

Sursa: CrestinOrtodox.ro