1 Octombrie

Sinaxar 

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.

Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.

Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.

Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.

Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.

Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.

Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.

El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."

Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.

Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".

Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.

În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

30 Septembrie

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.

Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

26 Septembrie

Sinaxar 

26

M

† Adormirea Sf. Ap. şi Ev. Ioan; Sf. Mc. Hira; † Sf. Voievod Neagoe Basarab (Post)

Sfantul Voievod Neagoe Basarab

Mareste imaginea.

Sfantul Voievod Neagoe Basarab

Inainte de a scrie cateva ganduri despre Neagoe Voda Basarab, domnul Tarii Romanesti, in vederea canonizarii sau a trecerii in randul Tuturor Sfintilor, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, am parcurs cu atentie o seama de lucrari zidite pe izvoarele din vremea sa, precum si contributiile istoricilor, mai vechi si mai noi, si chiar din osteneala talmacitorilor din secolul XX, si cei mai proaspeti din pragul mileniului III.

Materialul cercetat si talmacit de specialisti asupra vietii lui Neagoe Voda Basarab, de la inceputul vietuirii sale in aceasta frumusete a lumii vazute si pana la trecerea in Tara de peste veac, este imens si te transpune intr-o lume plina de frumuseti si vrednicii, dar si incercari, uneori, peste puterile omului de a fi invinse, daca nu are "ajutorul de sus, de la Parintele Luminilor!"

Atunci cand am publicat volumul "Sfantul Voievod Stefan cel Mare - intre cer si genune", in anul 2004, cu prilejul proclamarii canonizarii ce a avut loc la Manastirea Putna, am intalnit similitudini cu domnia ambitioasa a domnitorului Tarii Romanesti, Radu cel Mare, in al carui Sfat Domnesc era si tanarul Neagoe din marea familie a Craiovestilor. Raspundea in Cancelaria domnitorului de legaturile cu lumea externa, desi era cu ceva trecut de 20 de ani, avand pregatirea culturala si duhovniceasca necesara in marea scoala a timpului, Manastirea Bistrita - Valcea, stiind graiurile tarilor vecine, conducand soliile prin tarile din Occident si Orient, si cunoscand pe marii ganditori de atunci si scrierile lor.

In Bania Craiovei si in scoala de la Manastirea Bistrita, unde boierii Craiovesti, unii inruditi prin casatorie cu domnite de la curtea despotilor sarbi, Neagoe avea sa invete nu doar slavona, dar si limba sarba cu mult mai inainte de 1504, cand despotul sarb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai tarziu este nevoit sa se refugieze cu nepoata sa Milita, fiica fratelui sau, despotul Iovan Brancovici.

Tanarul Neagoe se va casatori in acelasi an. Tot aici, la chinovia ctitorita de Barbu Craiovescu, marele ban, care se calugareste in 1520, luandu-si numele de Pahomie, avea sa se adaposteasca o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, dupa ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Targoviste.

"Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale!"

Neagoe il ocroteste, peste voia domnitorului, devenindu-i ucenic. Asa aflam de la Gavriil Protul, cronicarul si conducatorul Muntelui Athos, scriind in Viata Sfantului Nifon, ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: "Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale."

Intalnirea fericita cu invatatul patriarh ecumenic, ii va aduce tanarului Neagoe un folos nebanuit. Dupa cum s-a vazut mai tarziu, bogatia invataturilor de inalta tarie duhovniceasca, precum si cunoasterea limbilor de circulatie europeana din vremea aceea, avea sa duca la alcatuirea operei sale de erudit "Invataturile catre fiul sau Teodosie".

Binecuvantatul Neagoe Basarab a avut un prilej tot asa de fericit, ca la Targoviste a participat, negresit, la zidirea bisericii Manastirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, intr-un stil fara precedent in Tara Romaneasca. Neterminata din pricina mortii lui Radu cel Mare, in anul 1508, biserica va fi ispravita de marele domnitor Neagoe.

Mai tarziu, dar, ca si incununare, pentru instruirea viitorului domn al Tarii Romanesti, Neagoe participa la tiparirea primului Liturghier in limba slavona, in anul 1508, a Octoihului, in 1510 si a Tetraevanghelului, in 1512, pregatite cu migala si eruditie de invatatul Macarie, la Manastirea Bistrita si Manastirea Dealu unde s-au si tiparit. Trece dincolo de orice indoiala, ca tanarul Neagoe, cu inteligenta sa sclipitoare, plin de credinta in Dumnezeu si adanca evlavie, a fost nu numai invatacelul ilustrului savant si istoric, ci chiar si ajutorul erudit la tiparirea primelor carti de slujba pe teritoriul Tarii Romanesti.

Cat de odihnitoare vor fi fost clipele cand Macarie, impodobit de bogatie carturareasca si duhovniceasca, dimpreuna cu Neagoe si alti invatati din obstea bistriteana, oranduiau spre tipar celebrele manuscrise, capodopere ale culturii si evlaviei romanesti! Iata ca se implineste anul acesta o jumatate de mileniu, cinci veacuri de la prima aparitie tiparita a Liturghierului!

Cred nestramutat, ca gandul de a se pregati documentele pentru canonizareadomnitorului Neagoe Voda Basarab, tocmai la implinirea acestui soroc, in 2008, se poate considera chiar o minune a Sfantului Neagoe Basarab, care ne vegheaza si ajuta din preajma Sfintei Treimi. Am putea intelege mai cu inlesnire, cum au stat lucrurile.

Neagoe Basarab, din tineretile sale, inainte de a ajunge domn al Tarii Romanesti, a crescut in grija invatatului Macarie de la Bistrita, a invatat limbi straine, a injugat la osteneala carturareasca si duhovniceasca a tiparirii celor trei carti de baza din randuiala slujbelor bisericesti si a crescut o data cu zidirea Manastirii Dealu! Fericite vremi de sfintenie, carturarie si ctitorie!

Neagoe Voda Basarab - principe isihast

Cum ne vom mai mira ca atunci cand a fost chemat la domnia Tarii Romanesti a si inceput zidirea Manastirii Argesului, intre anii 1512-1517 si ispravirea de zidit si a Manastirii Dealu? Cum nu vom intelege ca osteneala sfanta pentru scoaterea la lumina a sfintelor carti de slujba, ajutand pe Macarie, l-a dus pe evlaviosul Neagoe Basarab, la gandul de a scrie si tipari o carte magistrala si unica de invatatura, pe care a adresat-o fiului sau Teodosie? Nimic nu este intamplator!

Neagoe Voda Basarab a crescut din radacina domneasca, hranita cu invatatura cea mai inalta si cuprinzatoare, in duhul isihast athonit, de la sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI. Acest secol a debutat, ca roua Duhului Sfant, prin Neagoe Basarab. El implinea protejand si ajutand crestinatatea dreptmaritoare, care gemea sub tirania agarenilor cotropitori, precum ne arata cronicarul Gavriil Protul, in Viata Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului: "Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si pe cei buni si pe cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie".

Daca vom indrepta o privire asupra documentelor care ne arata bogatia daniilor primite de manastirile de la Muntele Athos, ramanem uimiti. Pe langa renovari, daruri de obiecte de cult si zidiri, se adauga danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumus, 10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200 taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavra etc. Nu mai prejos s-a aratat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Contantinopol, Ierusalimul si Muntele Sinai, Meteorele de pe stanca Tesaliei, Ascalon, in Siria, si pe unde n-a rourat mila crestina a celui mai mare ctitor din lume?

Inima si sufletul de aur al sfantului slavitului domnitor din Tara Romaneasca

Crestinatatea din intreaga lume a auzit de inima si sufletul de aur al slavitului domnitor din Tara Romaneasca unde bisericile si manastirile asteptau mila domneasca a darnicului Neagoe Basarab.

Vistieria domneasca se inmultea mereu ca untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, iar grija lui veghea ca o candela aprinsa si la ctitoriile domnesti de la Tismana - o acopera cu plumb, metal foarte scump, Cotmeana, Visina, Cozia, Dobrusa, Nucet, Ostrov, Snagov, continua si ispraveste de zidit Manastirea Dealului, iar biserica Mitropoliei din Targoviste dorea sa fie inca o implinire a ctitoriilor sale. Remarcabila si monument de culme, din viata pamanteasca a stralucitului domnitor Neagoe Basarab, ramane peste veacuri, Manastirea de la Arges, zidita in timp record, cu piatra din Albestii Muscelului, de catre mesterii romani si altii chemati din Ardeal, Serbia, Elada, Venetia, Armenia si Constantinopol.

Trupul bisericii inchinat Maicii Domnului

Doar cinci ani, dintre care mai mult de jumatate au fost toamna, iarna si primavara – asadar tocmai in doi-trei ani - celebrul si sfantul domnitor Neagoe a ridicat spre cer, trupul bisericii inchinat Maicii Domnului, daltuit in piatra si marmura, cu turlele rasucite, indreptate spre spatiul si timpul lui Dumnezeu. Nu se mai vazuse asemenea minune! Cine l-a indemnat pe Neagoe sa ridice astfel de Imn de slava lui Dumnezeu, din materia zidita de El? El, Neagoe, insusi Manole, dupa ce a ispravit Manastirea Dealului, inceputa de Radu cel Mare, a facut una si mai frumoasa, Manastirea Argesului. Intuia ca va fi mai mare ca Radu Voievod!

Mai mult, Neagoe crestea o data cu Manastirea Argesului si cu sfintenia in sinea sa, rasucind firele de aur ale jertfei care unea pamantul cu cerul, prin turlele care se insurubau in Univers. Era cantecul lui cel din urma care se arata pe plaiurile Argesului. Acest cantec l-a auzit si Gavriil Protul, care exclama: "Si asa vom putea spune cu adevarat, ca nu era asa mare si sobornica precum Sionul, pe care-l facuse Solomon, nici ca Sfanta Sofia, care o facu Iustinian Imparatul, iar ca frumusete este mai presus decat acelea".

Sfintirea Catedralei, in 15 august 1517, inchinata Adormirii Maicii Domnului, dar si cu gandul la mama sa Neaga, despre care scrie ca nimeni altul in lumea aceasta, a strans in comuniunea dragostei crestine ortodoxe pe Patriarhul Teolipt al Constantinopolei, cu un stralucit sobor de mitropoliti, preoti, diaconi si chiar Protosul Athosului, cronicarul invatat Gavriil, care ne va lasa stiri pretioase de la inceputul secolului al XVI-lea.

La Arges, Neagoe canta in Imn de slava ctitoria sa divina, Manastirea Argesului, in timp ce la Roma se ridica surata sa, San Pietro, in cuprinsul unui secol de infruntari si osteneli.

Neagoe Basarab - Testamentul sau din urma

Aratandu-i-se sfarsitul in curgerea zilelor, Neagoe, in suferinte doar de el stiute, oranduind toate in tara si pace cu toti vecinii dinafara, alcatuieste Testamentul sau din urma! Umbland prin lumea din Rasarit si Apus, cercetand bibliotecile de pe acolo, adunand ca albina mierea din floarea stiintelor, avand bucuria de la Domnul Dumnezeu de a intalni pe Macarie, tipograful, cu care a lucrat la tiparirea sfintelor carti si apoi mitropolit pe timpul domniei sale; pe patriarhul Nifon, pe care l-a ocrotit si de la care a invatat; pe Maxim Brancovici, invatatul mitropolit sarb, unchiul sotiei sale Milita, graitu-s-a de Duhul Sfant, sa scrie in Invataturile, dupa care sa traiasca Tara Romaneasca si sa domneasca urmasul in domnie, fiul sau Teodosie.

"Domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul"

Neagoe Voda Basarab, cunoscator al Sfintelor Scripturi, al Sfintilor Parinti si isihasti din Rasaritul Ortodox si contemporan cu mari ganditori si reformatori europeni, ale caror opere le cunostea cu siguranta, amintind doar pe Erasmus din Rotterdam, Niccolo Machiavelli si mai ales, Martin Luther, la a carui nastere s-au aratat pe cer semne care inspaimantau si pe Stefan cel Mare, iar in targul Romanului se pravalea ploaie cu sange.

Domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos

In sufletul lui de domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos, a gandit sa lase mostenire urmasilor sai, popor si domn de tara, ultimul sau cuvant, precum rosteau marii duhovnici si isihasti, inainte de a se odihni cu trupul in salas, sub lespede si cu sufletul in fata judecatii lui Dumnezeu.

Auzind, cum poetul grec, Maximos Trivalis, il numea "divinul" si il aseza tocmai in palatele Olimpului; ca Al. Piru ii lauda: "dragostea pentru cultura si rafinament artistic"; Nicolae Iorga il numeste: "domn cu apucaturi imparatesti si domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul"; iar Ion Bogdan, il crede, pe drept cuvant: "unul din cei mai culti domni ai nostri din vechime"; B. P. Hasdeu, l-a numit: "Marc Aureliu al Tarii Romanesti, principe artist si filozof", asadar Neagoe Voda Basarab, nu putea sa ne pagubeasca de primul si cel mai complet tratat de teologie, de la inceputul secolului XVI, impletit cu celebrele Invataturi in arta domniei si a slujirii supusilor sai, numita de acelasi B. P. Hasdeu: "monument de literatura, politica, filozofie si elocventa". Si asa, spre sfarsitul vietii pamantesti, Neagoe Basarab, stiind ca agarenii sunt naraviti in fel si chip, ca si cei din Europa isi cam leapada credinta si pietatea, iar casnicii sai au nevoie de intarire in credinta si intelepciune, ne-a lasat in dar, Invataturile sale ca drept testament, urmasilor- urmasilor sai.

Cartea cu Invataturile lui Neagoe Voda Basarab ar trebui sa stea alaturi de Biblie si Cartea de Rugaciuni, la capataiul nostru. Trebuie sa ne reamintim ca Neagoe Voda Basarab a fost domnitorul care a indemnat cele mai multe minti si condeie sa se avante la cercetare si scris, culminand cu traducerea din slavona a Invataturilor de catre acad. G. Mihaila, cu aparatul critic aferent si exegeza desavarsita - am putea spune fara a gresi - a paternitatii Invataturilor neagoiene, de profesorul Dan Zamfirescu, "fiul de suflet" al lui Neagoe Voda Basarab.

Neagoe Basarab - Domn al culturii romanesti !

Mitropolitul Antonie Plamadeala, in anul 1981, scotea de sub tipar, Dascali de cuget si simtire romaneasca. Peste 50 de pagini sunt dedicate lui Neagoe Basarab, Domn al culturii romanesti! Intreg studiul este o frumusete. Voi reda cateva crampeie: "PrinCurtea de Arges si prin Invataturile catre fiul sau Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, si-a castigat un loc vesnic viu in istoria, cultura, civilizatia si constiinta romanilor.

Domn al culturii romanesti indeosebi, a realizat in Invataturi, ca si in catedrala, o sinteza romaneasca originala, intre umanism si gandirea religioasa a vremii, sinteza care a surprins si a concretizat, in forme scrise si zidite, trasaturile esentiale si fundamentale ale sufletului romanesc, iubitor de frumos si de bine, realist si echilibrat".

"Tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc!"

Care ar fi textul care ne-ar indritui sa-l consideram sfant pe Neagoe Voda Basarab, pe langa toate cele, pe scurt, scrise aici? Iata textul cheie: "Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si peste cei buni si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie".

Iar la sfintenia lui Neagoe Voda Basarab este partas si Neamul Romanesc pe care l-a domnit, ca toate milele le-a facut din zestrea lui cea darnica. La asa popor cuminte, Asa Domn! La asa Domn Sfant, Asa Popor!

Calinic Arhiepiscop al Argesului si Muscelului

Sursa: Arhiepiscopia  Argesului

23 Septembrie

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicându-i: "Ascultata a fost rugaciunea ta". Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batrânetilor si a sterpiciunii Elisabetei.

Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zamislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfântul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazându-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : "Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale" (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era batrân, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, rânduiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca - pentru necredinta lui, dar si ca sa învete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramâne în mutenie pâna ce se va naste pruncul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savârsit în Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.

Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.

Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfânta s-a nascut în Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a îmbracat schima monahiceasca, având ea doisprezece ani. Deci pogorându-se împreuna cu alte fecioare la fântâna ca sa-si scoata apa si vazând multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care îi prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati într-o corabie, si aflând ea ca sunt legati pentru Hristos, îmbarbatându-se, a intrat si ea între dânsii, rugându-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o învata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrând ea, a stat înaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat în obraz caci îsi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost învatata de Apostolul Pavel când a fost acolo, si împreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neîntinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.

Crezând multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus în Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragând cu dânsa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecându-si viata împreuna, si multe puteri de minuni aratând, catre Domnul s-au dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind în Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

14 Septembrie

Sinaxar 

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.

Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.

Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: "Întru aceasta vei birui". Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.

Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte doua cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând-o poporul, a început a striga: "Doamne, miluieşte!" Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.

Tot în această zi, pomenirea adormirii celui între sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Ioan Hrisostomul ("Gură de Aur") a răposat în această zi de 14 septembrie, anul 407, în exil, şi pentru praznicul Cinstitei Cruci, i s-a mutat slujba înluna noiembrie în 13 zile.

Iar la 27 ianuarie prăznuim aducerea moaştelor sale la Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioasei împărătese Plachila (Placila).

Această sfântă a fost soţia împăratului Teodosie cel Mare, şi petrecând toată viaţa ei întru dreapta credinţă, în grijă şi nevoinţă spre săraci, aşa s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celor 170 sfinţi Părinţi, care s-au adunat la sfântul a toată lumea Sinod al VI-lea.

În anii 680-681, pe vremea împăratului Constantin VI Pogonatul, tatăl lui Iustinian cel Mic, Riznomitul, cârma Bisericii Constantinopolului o purta Serghie, şi a Bisericii Romei, Agaton. Şi s-au adunat la Trula palatului imperial ce se chema Oat, aceştia şi trimişii papei Agaton, ai patriarhilor de Ierusalim şi Alexandria, trei episcopi occidentali şi alţi episcopi şi Părinţi din Orient, până la numărul de 170, şi supunând anatemei pe monoteliţii: Serghie, Pir, Petru şi Pavel, ce fuseseră episcopi ai Constantinopolului, şi pe Macrovie al Antiohiei, pe Chir al Alexandriei, pe Onorie al Romei, pe Ştefan şi Polihronie şi pe cei ce erau la un gând cu dânşii. Sfântul Sinod s-a adunat pe vremea celui mai sus zis Constantin Pogonatul, iar Cartea Canoanelor s-a făcut în zilele lui Iustinian, fiul lui.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papa.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi a lui Magnus, ighemonul cetăţii Larandrei din Eparhia Licaoniei. Iar chipul muceniciei sale a fost în multe feluri în timpul cărora şi-a dat sufletul către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teoclit, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Valerian pruncul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos), care a mărturisit în Tesalonic la anul 1525, şi a fost ucenic al Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

9 Septembrie

Sinaxar 

În această lună, în ziua a noua, pomenirea Sfinţilor drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

Prăznuim în această zi pe sfinţii Ioachim şi Ana, ca unii prin intermediul cărora noi toţi am aflat Mântuirea, pentru naşterea Preasfintei Stăpânei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea.

Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, era din neamul regelui David, căruia Dumnezeu i-a rânduit ca Mântuitorul să se nască din urmaşii lui.

Sfânta Ana era fiica lui Matan. Din partea tatălui ei, era din tribul lui Levi, iar dinspre mama sa, era din tribul lui Iuda.

Prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu.

Sfântul Ioachim a murit la ani după ce au avut copila, în vârsta de 80 de ani, după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.

Iar la 25 iulie prăznuim Adormirea sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Severian, care s-a săvârşit legându-i-se de picioare bolovani de piatră şi apoi spânzurat pe zid.

Sfântul Severian (+ 320) a mucenicit pentru Hristos în cetatea Sevastia (Sebastia) din Armenia în zilele guvernatorului Licius, în anii când creştinii erau persecutaţi de împăratul Licinius.

A fost descoperit crestin, pentru că îndemnase şi pe cei patruzeci de mucenici de la Lacul Sebastiei (prăznuiţi la 9 martie) spre nevoinţa muceniciei.

Drept aceea, câteva luni mai târziu (în luna septembrie a aceluiaşi an 320) păgânii l-au adus şi pe el în faţa judecătorului pentru a vina de a fi mărturisit credinţa creştină. L-au supus la multe chinuri, iar mai apoi l-au agăţat pe zidul cetăţii Sebastiei, şi îngreunându-i picioarele şi grumazul cu bolovani mari de piatră, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan mărturisitorul, care a sihăstrit mai înainte de Diocleţian.

Acest sfânt era din părinţi elini; şi apropiindu-se către Hristos, fiind încă prunc, a văzut un copil pătimind foarte rău de frig, şi l-a îmbrăcat cu hainele sale. Întrebându-l tatăl său: "Unde-ţi sunt hainele, fiul meu?" A răspuns: "Pe Hristos L-am îmbrăcat". Iar tatăl său zise: "Cine este Hristos? De vreme ce noi cinstim pe Ermes şi pe Apolon". Atunci copilul, lepădându-se de tatăl său, l-a luat îngerul Domnului, şi l-a suit în muntele ce se cheama Diavinon, şi l-a dat în seama unui părinte sihastru, care petrecea viaţa călugărească de şaptezeci şi cinci de ani. Şi luându-l acel părinte l-a învăţat Sfânta Carte şi viaţa călugărească; şi erau hrăniţi amândoi de un înger. După cinci ani, răposând stareţul, copilul a sihăstrit în acea peşteră cincizeci şi opt de ani.

După aceea, fiind povăţuit de dumnezeiescul înger, a ieşit din peşteră, şi încălecând pe un leu, a umblat şaizeci de stadii, şi a predicat pretutindeni credinţa în Hristos. Dar fiind prins, împăraţii Caros, Carin şi Numerian au pus şi i-au dat o sută de palme. După aceea, supunându-l la felurite chinuri, şi văzând că prin minunile ce facea el, venea către Hristos multa multime şi se boteza de dânsul, s-au ruşinat, şi l-au lăsat să petreacă în sihăstria sa. Şi suindu-se iarăşi la peştera în care locuise mai înainte, şi petrecând acolo şi alti şaptesprezece ani în sihăstrie, până s-au făcut toţi anii sihăstriei lui şaptezeci şi cinci, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor celor ce s-au adunat în Efes la Sfântul şi a toată lumea al treilea Sinod, în zilele împăratului Teodosie cel Mic, şi au caterisit pe necredinciosul Nestorie, episcop de Constantinopol.

Acest Sfânt şi a toată lumea Sinod s-a adunat pe vremea împăratului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despărţea în două pe unul Hristos, căci îl zicea că Hristos nu reuneşte în El însusi în mod desarvârşit firea umană şi firea dumnezeiască, şi îl vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, şi nu Dumnezeu întrupat. Astfel, după învăţătura acestui Nestorie, Preasfânta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorită harului apostolic şi scrierilor inspirate de Duhul Sfânt ale sfântului Chiril de Alexandria (prăznuit la 9 iunie), Sfinţii Părinţi în număr de două sute, reuniţi în anul 431 la Niceea într-un Sinod a toată lumea (ecumenic) sub conducerea sfântului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie şi au confirmat credinţa primelor două Sinoade Ecumenice, proclamând clar că Domnul Iisus Hristos a asumat firea omenească în intregime, ca să ne deschidă nouă posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (îndumnezeirea).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox