An Omagial Euharistic, si comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni in Patriarhia Romana
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.
Constantin Brâncoveanu, Domn al Țării Românești intre anii 1688 și 1714, se inscrie in rândul domnitorilor Țării Românești de mare cinste, incepând cu anul când in limba română se traducea, pentru prima oare in versiune completă, textul Sfintei Scripturi purtând numele de ,,Biblia de la București” sau ,,Biblia de la 1688”.
Cronica vremii îl descrie pe Brâncoveanu ca fiind un “Domn pravoslavnic, cu dragoste și râvnă creștină. Credința, acest sentiment sublim, i-a călăuzit întreaga viață și i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al morții. El a lăsat în sufletul poporului amintirea unui domn creștin bun și drept, iar în artă operele create în epoca sa arată că deasupra suferințelor zilnice și a pericolelor neîntrerupte, gândul lui știa să se elibereze și să urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credinței”.
Printre marile realizări ale acestuia enumerăm grija pentru tiparul și a școlilor din Muntenia, crearea unui colegiu asemănător instituților de grad superior și aducerea de la Istambul a lui Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanu. Ca ctitor s a remarcat prin ridicarea a două Biserici, la Potlogi și Mogoșoaia. După ridicarea pe tron a mai ctitorit in București incă trei Biserici, Sfântul Ioan cel Mare, Sfântul Sava și Sfântul Gheorghe Nou ultima existentă și astăzi, in care sunt depuse osemintele sale. O altă Biserică este cea din Doicești precum și Mânăstirea Râmnicul Sărat. Cea mai mare ctitorie a sa este Mânăstirea Horezu.
La 25 Martie 1714, Voievodul Constantin Brâncoveanu este mazilit de turci, dus cu familia la Istambul și închis în temnița Edicule (Șapte Turnuri). La 15 August 1714, de Sfânta Maria Mare, când împlinea 60 de ani, iar Doamna Maria își serba onomastica, Constantin Brâncoveanu a fost dus la locul de osândă Ialy Chisc (Chioscul Marii). Li s a îngaduit să-și faca o ultima rugăciune, după care sultanul le-a oferit viața dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului “Împărate ! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las ! În ea m-am născut si am trăit, în ea vreau să mor. Pământul țării mele l-am umplut cu biserici creștinești și, acum, la bătrânețe, să mă închin în geamiile voastre turcești ? Nu, Împărate ! Moșia mi-am apărat, credința mi-am păzit. În credința mea vreau să închid ochii, eu si feciorii mei”. Apoi și-a încurajat fiii astfel : “Fiilor, aveți curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălam păcatele noastre cu sângele nostru !”
Sultanul a dat semnalul execuției. Primul fu decapitat sfetnicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Ștefan, Radu si micuțul Matei (11 ani).
Înmărmurit de durere, Domnul murmura : “Doamne, fie voia Ta”, după care i s-a taiat și lui capul.
Nicolae Iorga nota : “La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n-are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioara, numai atunci s-a pus capăt celor mai strașnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu