27 Iulie

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

26 iulie

Sfant ocrotitor al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Valea Chiliilor - Cetatuia

In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii Ierarhi Sava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Valea Chiliilor - Cetatuia

Ioanichie - sfant cuvios schimonah!

(+1638)

Manastirea Cetatuia se afla cocotata pe un pisc muntos, departe de lumea dezlantuita. Pe Valea Dambovitei, intre Targoviste si Campulung, se afla un deal inalt numit "Dealul Cetatuia" sau "Dealul lui Negru Voda". Pe versantul abrupt al dealului, in partea de sud-est, ca si pe valea paraului Cetatuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste romanesti, intre secolele XIII si XVIII, aici s-au nevoit multi sihastri cu viata sfanta, ale caror nume nu se mai cunosc.

Acesta vale, strabatuta de apele paraului Cetatuia ce se indreapta spre contopirea cu apele Dambovitei, este numita de localnici, Valea Chiliilor. Valea aceasta se numeste de sute de ani "Valea Chiliilor", din cauza numarului mare de sihastri traitori aici. Si astazi se vad multe urme ale pesterilor sfintilor sihastri de odinioara.

Manastirea Cetatuia Negru Voda este renumita, atat pentru Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului si de Izvorul Vindecator, care picura in altarul bisericii doar cateva luni pe an, cat si pentru moastele Sfantului Cuvios Ioanichie Schimonahul, ce isi asteapta canonizarea din partea Sfantului Sinod.

Urmand marilor "sfinti zavorati", care se zideau pe ei insisi in chilii sau pesteri, lasand doar o mica deschizatura pentru primirea putinei hrane sau a Sfintei Impartasanii, au aparut sihastrii "nebuni pentru Hristos", numiti de localnici si "chilioti" - de la cuvantul "chilie".

Un astfel de sfant "zavorat" sau "nebun pentru Hristos", intru nevointele sale, a fost si Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - viata sfantului "zavorat"

Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de laManastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme prea indelungata.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in fundul pesterii. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: "Ioanichie Schimonah, 1638".

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - descoperirea sfintelor moaste

Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei - 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli - tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.

Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.

Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.

Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.

In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: "Ioanichie Schimonah 1638." Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.

Sfantul Ioanichie Schimonahul - sfantul ocrotitor din Carpatii Romaniei

Prea Sfintitul Calinic al Argesului, vorbind despre Sfantul Ioanichie, spune urmatoarele:"Cand citim in Scripturile batrane ca "al Domnului este pamantul si plinirea lui!" (Psalmul 23, 1), inima ne tresalta de bucurie si sufletul inalta marire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe intinsul Pamantului, vai, campii, dealuri si munti, zidirea lui Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si eroii pe drumul desavarsirii rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.

"Coloana vertebrala" a Romaniei, Carpatii, plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret, indreptat cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-a deschis ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.

Carpatii Moldovei, Ceahlaul cel sihastresc, daca ne gandim doar la sihastrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania si Sofia schimonahiile, cuviosii Vucol, Ghedeon si Gherman; cuviosul Lazar Sihastrul din Sihastria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov si Agaton, sihastrii din chinovia Tazlau, Chiriac, celebru  nevoitor din muntii Bisericani, Partenie si Pavel, ctitorii Sihastriei Nemtene, Varlaam, Mitropolitul sfant, de curand canonizat, Epifanie si Daniil de la Voronet, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, episcopul Efrem al Radautilor, Pangratie arhimandritul de la Sucevita, Dosoftei Dascalul de la Schitul Zosima Secul Neamtului; cuviosii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile si Paisie, Partenie si Rafael, din Sihastria Agapiei Vechi; Filotei Dascalul de la Manastirea Putna, Isaia Pustnicul de la Manastirea Moldovita si Ioan Arhiepiscopul de la Rasca. O parte dintre sihastrii mentionati vor fi canonizati anul acesta, la propunerea Parintelui Patriarh Daniel si cu aprobarea Sfantului Sinod.

In Tara Campulungului Muscel se afla o sihastrie unica in felul ei, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni, de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda.

In acest loc mirific - Valea Chiliilor -, in secolele trecute, zeci de sihastri ridicau marire lui Dumnezeu in postiri si rugaciuni cu foc dumnezeiesc. In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul Schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc, au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra:"Schimonahul Ioanichie + 1638."

Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi.

Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Pana acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moastele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele vesnice in anul 1638, dupa cum s-a citit inscriptia sapata in piatra, pe peretele din pestera, poate chiar de mana sa.

Aceste semne, de vadita piosenie, ne indeamna sa facem demersurile la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru a aproba pregatirea canonizarii Schimonahului Ioanichie, care s-a nevoit in Valea Chiliilor peste 30 de ani. Ne bucuram sa reamintim osteneala Parintelui Ioanichie Balan, harnicul cercetator care a publicat cateva carti in care a zidit memoria timpului sihastresc din Romania, cum ar fi:

"Vetre de sihastrie romaneasca, Sihastrii din Dambovita" (Editura IBMBOR, Bucuresti, 1982); "Sihastria de pe Valea Chiliilor, Comuna Cetateni, secolele XIII-XIX"; "Pateric romanesc" (Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, Galati, 1990); "Cuviosul Ioanichie Schimonahul - Sihastria Valea Chiliilor Muscel" († 1638) si "Sfinte Moaste din Romania" (Editura Manastirea Sihastria, 2004).

Osteneala Parintelui Ioanichie Balan, marele cautator, prin munti si vai, de sfinte sihastrii, unde au vietuit in aspra asceza si sfintenie, cu candela aprinsa intru priveghere neadormita, isi gaseste acum mangaiere, intalnindu-se cu toti sfintii romani, cuviosi si ierarhi, despre care a scris cu credinta, nadejde si iubire, aprinse de focul Duhului Sfant.

Daca nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfant nu-l indemna pe egumenul Pimen Barbieru sa descopere pestera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor si sfintele moaste ale Schimonahului Ioanichie care au rezistat timpului 370 de ani."

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - canonizarea

Dupa descoperirea acestora, ramasitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din pestera in Manastirea Cetatuia si inhumate cu mare grija, dupa o cuvenita slujba, in asteptarea canonizarii ce va urma. In anul 1997, la mutarea cimitirului intr-o latura a curtii, actuala obste monahala a gasit osemintele in aceeasi stare placut mirositoare. Sfintele Moaste au fost spalate si unse cu mir, dupa care au fost reinhumate intr-o racla, asteptandu-se in continuare hotararea Sfantului Sinod.

Cand s-a construit pridvorul cel nou al bisericii, prin daniile cititorilor revistei Formula As, parintele staret Modest Ghinea a primit binecuvantarea Preasfintitului Calinic Argesanul de a-l picta pe sfant pe peretele exterior. Singurul impas a fost acela ca nu se stia chipul cuviosului. Intr-o noapte, unul dintre frati l-a visat pe Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, si trasaturile chipului sau i s-au intiparit in memorie. Astfel, sfantul a fost zugravit in fresca dupa aratarea minunata din visul ucenicului.

Pana la canonizarea Sfantului Ioanichie de la Valea Chiliilor - Cetatuia, sfintele sale moaste s-au aflat pastrate, cu evlavie, intr-o sfanta racla din biserica de la Manastirea Cetatuia.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a hotarat: "De acum inainte si in veci, Sfantul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, cu zi de praznuire pe 26 iulie, sa fie numarat intre sfintii Bisericii si sa fie pomenit si cinstit cu cantari de lauda in ziua lui de praznuire. Poruncim de asemenea, in Duhul Sfant, ca viata, slujba si icoana lui sa fie primite cu evlavie de preotii, monahii si credinciosii Bisericii noastre."

Textul este preluat de pe site-ul CrestinOrtodox. ro

Preacuvioase Parinte Ioanichie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !

22 Iulie

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfintei mironosite si întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Magdala (ou Magada ou Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pâna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savârsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistând la minunea inmultirii pâinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mântuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : " Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! "( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena.  Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum indeplinit si sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamântul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) sapase nu departe un mormânt nou in stânca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormânt pentru a-l ingropa pe cel omorât pe Cruce. Incurajat de credinta hotarâta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormânt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cântat atunci un imn de inmormântare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pâna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormântului, pâna târziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarâra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).

Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si " cealalta Marie " (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, " cealalta Marie " nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), " cealalta Marie " fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase  (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : " Bucurati-va ! ". Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara  pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : "Maria", recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : " Rabbuni ! (Invatatorule) ! " si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : " Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! ". Si o trimise sa vesteasca " fratilor " Sai ceea ce vazuse.

Devenita pentru a treia oara " apostol al Apostolilor ", Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. - Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.

Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfântului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera  in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pânze si fara vâsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcând vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagâni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfânta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare  si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamântului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagânii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intâi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri când il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim ; dar razgândindu-se deodata, se hotarâ sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea când ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.

Parasind Galia, Sfânta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspândind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfântul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurându-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.

Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs in acest loc pâna in ziua in care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtându-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stânga a Altarului manastirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.

Supravietuind peripetiilor istoriei, mâna stânga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfântul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric " cei sapte demoni " ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii ; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenite Marcelia (Marcela) din Chios.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

15 Iulie

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.

Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, nascut fiind din iubitori de Dumnezeu si binecredinciosi parinti, anume Fotino si Teoctista, si frate al celui între sfinti Teodor marturisitorul si egumenul Studitilor. Pentru viata sa vrednica de lauda, prin obsteasca alegere, a luat ocârmuirea bisericii tesalonicenilor. Si, aflându-se acolo putina vreme, din porunca împarateasca s-a întors la Constantinopol. Si, stând de fata, împreuna cu bunul sau frate, Sfântul Teodor, si netemându-se nici lasându-se înduplecat de cuvintele necredinciosului Teofil, ca sa nu se închine dumnezeiestilor icoane, marturisitorul Teodor a fost izgonit la iezerul Apoloniada, iar fericitul Iosif a fost bagat în multe închisori si chinuit cu patimire rea. Rabdând multe si de neîndurat chinuri si dosadindu-se cu foamea si cu setea si cu multe altele, s-a dus la repausul cel vesnic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Lolian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

8 Iulie

Sinaxar

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Procopie, cel din Cezareea, in Palestina.

Acest mucenic al lui Hristos a trait pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adica din Ierusalim, nascut din tata binecredincios, care marturisea pe Hristos, anume Hristofor, si din maica necredincioasa, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. Dupa moartea tatalui sau aducându-l maica lui la Diocletian care se afla în Antiohia, l-a facut duce al Alexandriei, cu porunca sa chinuiasca pe crestini. Daca a purces pe cale spre Alexandria, fara veste se facura tunete si fulgere, si auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, caci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca sa i se arate mai limpede cel ce-i graia, i s-a aratat o cruce ca de cristal, si glas s-a facut de la cruce zicând: "Eu sunt Iisus cel rastignit, Fiul lui Dumnezeu". Si învatând el toata taina orânduielii credintei noastre, s-a întors la Schitopoli, si a poruncit sa-i faca o cruce de aur si de argint, dupa chipul ce i se aratase. Îndata ce s-a gatit crucea, s-au aratat pe ea trei icoane, având scriere evreiasca, care arata ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: "Emanuel", iar de o parte, scria "Mihail", si de alta parte, "Gavriil", închinându-se si sarutând Crucea si icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim.

Dupa aceea, facând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maica-sa sa aduca jertfa de multumire la idoli. Atunci el a vadit în cine crede, si numaidecât a fost pârât de maica-sa la împarat ca este crestin. Iar împaratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei sa cerceteze pe sfântul. Si fiindca sfântul nu s-a plecat ca sa jertfeasca la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin aratarea Domnului si numit Procopie în loc de Neania. Fiind dus la capistea idolilor, prin rugaciunea sa a surpat idolii. Vazând minunea aceasta, ostasii a doua capetenii, cu tribunii lor, anume Nicostrat si Antioh si douasprezece femei singlitice, împreuna si cu maica-sa Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta ostasilor li s-au taiat capetele, iar pe femei le-au chinuit fara mila. Dupa aceea sfântul a fost supus la grele si nenumarate chinuri în timpul carora a savârsit multe minuni. Apoi si-a luat sfârsitul prin sabie, si s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se savârseste în Biserica sa muceniceasca ce se afla aproape de Helona, si se numeste Condilion.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teodosia, maica Sfântului Procopie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor douasprezece femei singlitice, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Avda, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofil, care în sfântul Munte al Atonului a sihastrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se afla pe locul sfintei Manastiri a Pantocratorului, la anii 1548, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, care a marturisit în Constantinopol la anul 1743, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

1 Iulie

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.

S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria - Laura.

Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.

În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.

Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox