26 August

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

19 August

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

12 August

Sinaxar 

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Acesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pamfil si Capiton.

Sfintilor mucenici Pamfil si Capiton li s-au taiat capetele cu sabia in Oliurea, lânga Constantinopole.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Serghie si Stefan, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Palamon, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici cei din ostasii criteni, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Castor, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici cei din Palestina, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

6 August

Sinaxar 

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt - muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti - inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie". Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl "vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

5 August

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Mareste imaginea.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an, pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.

A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge laManastirea "Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.

Dezgropat doua decenii mai tarziu, s-a constatat cu uimire ca trupul sau nu putrezise, pastrandu-se intact. Arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: "Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse."

Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Mentionam ca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seama de poeme adunate intr-o culegere intitulata "Hrana duhovniceasca", tiparite,in conditii grafice modeste, aproape precare, de catre ucenicul sau, parintele Ioanichie Paraiala.

Tot astazi, serbeam Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului si face pomenirea:
- Sfantului Mucenic Evsignie;
- Sfintilor Mucenici Catidie si Catidian;
- Sfintei Nona, mama Sfantului Grigorie Teologul;
- Sfantului Favie, episcopul Romei.

Maine, serbam Schimbarea la Fata a Domnului. (dezlegare la peste)

Sursa: CrestinOrtodox.ro