Vindecarea orbului din nastere
Un orb din nastere primeste vindecare de la Hristos. Ucenicii auzind ca acesta nu a vazut niciodata, ii cer socoteala Invatatorului: "Cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?" (Ioan 9, 2).
Intrebarea apostolilor cu privire la pacatele orbului este fara sens, daca tinem seama ca acesta nu vazuse niciodata. Daca orbirea ar fi fost cauzata de propriile pacate, atunci acestea ar fi trebuit savarsite inainte de nasterea sa, deci intr-o alta viata. Ori credinta in reincarnare este straina de invatatura Bisericii.
Referitor la pacatele parintilor, exista credinta ca noi le mostenim, o credinta care nu este conforma cu Sfanta Scriptura. Cei care impartasesc o astfel de credinta ajung sa afirme ca un copil se naste cu un anumit handicap din cauza pacatelor parintilor. Ce trebuie sa le spunem acestor persoane? Ca dupa cum nu mostenim vina lui Adam, tot astfel, nu mostenim nici pacatele parintilor. Dar dupa cum orice om vine la existenta cu o natura omeneasca imbolnavita din cauza caderii in pacat a lui Adam si Evei (nu poate scapa de moarte), tot asa parintii pot transmite copiilor inclinatii spre patimi, dar in niciun caz pacatele lor personale.
Din Evanghelie aflam ca Mantuitorul le-a raspuns: "Nici acesta n-a pacatuit, nici parintii lui, ca sa se nasca orb, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu in el" (In 9, 3). De aici reiese ca sunt evenimente in istorie, in viata noastra, care au ca scop descoperirea prezentei si lucrarii lui Dumnezeu.
Dupa cum fariseii nu pun intrebari celui orb si parintilor acestuia pentru a se convinge de interventia minunata a lui Dumnezeu, ci pentru a o exclude, tot asa si noi, nu incetam sa cerem explicatii despre existenta si lucrarea Sa, nu pentru a crede in El, ci pentru a-L respinge. E bine sa retinem ca fariseii, invatatii timpului respectiv, nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ba chiar Il socotesc om pacatos, in vreme ce orbul vindecat spune: "Daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca fiind orb, acum vad" (Ioan 9, 25).
Sinaxar 20 Mai
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfântulul mucenic Talaleu.
Acesta a trăit în zilele împăratului Numerian din Liban; pe tatăl său îl chema Veruchie şi pe maică-sa Romilia. Şi s-a nevoit el de a învăţat meşteşugul doctoricesc şi a fost prins la Azarvon, care este al doilea ţinut al Cilicilor, fiind ascuns într-un măsliniş şi a fost adus înaintea guvernatorului Teodor. Acesta, neputându-l pleca să aducă jertfă la idoli, a poruncit să-i fie pătrunse gleznele şi băgând ştreang prin găuri să fie spânzurat cu capul în jos; dar slugilor părându-li-se că împlinesc porunca, luându-li-se mintea de către puterea dumnezeiască, au sfredelit un trunchi de lemn, ca şi cum ar fi fost sfântul, şi l-au spânzurat. Pentru aceasta însă ei au fost bătuţi, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de guvernator. Iar două din aceste slugi, Alexandru şi Asterie, văzând acea preaslăvită minune, au crezut în Hristos, dar pentru aceasta li s-au tăiat capetele.
După aceea sfântul a fost supus la multe chinuri iar la sfârşit, i s-a tăiat capul la Edesa, cetatea egeilor.
Tot în această zi, pomenirea ostaşilor care au crezut prin sfântul Talaleu, şi care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ascla.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor trei cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii sfintei şi împărăteştii Manastiri cea nouă din Hios, care cu pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea scoaterii şi mutării moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Talasie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Marcu pustnicul, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu