30 Noembrie

Sfantul Apostol Andrei

Mareste imaginea.

Sfantul Apostol Andrei a fost fratele Sfantului Petru si impreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica.

Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Diocletian (81-96). Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de "X".

In anul 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei".

Moastele Sfantului Apostol Andrei

Moastele Sfantului Apostol Andrei au fost aduse din Patras la Constantinopol prin anii 356-357. La putin timp dupa Cruciada a IV-a, din anul 1204, cardinalul Petru din Capua a hotarat ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. In anul 1462, in timpul papei Pius II, capul Sfantului Apostol Andrei a fost asezat intr-o biserica din Roma. Pe 30 noiembrie 1976, papa Paul al VI-lea a daruit capul Sfantului Andrei bisericii din Patras.

Particele din moastele Sfantului Andrei se gasesc in: biserica Schitului rusesc 'Sf. Andrei' de langa Manastirea Vatoped, la Catedrala rusa din Celiabinsk (din 1884), la biserica din Gabrovo (Bulgaria), Biserica 'Sf. Andrei' din Mesa Geitonia (Limassol - Cipru), la Tbilisi (Georgia), in Catedrala ortodoxa din Astana (Kazahstan); la Trier (Germania), la Manastirea Santa Chiara din Napoli, in biserica din Casino di Cicco Sant’Apollinare (intre Roma si Napoli), la biserica 'Sf. Andrei' din Varsovia si cea din Szaflary (langa Cracovia), la biserica din Saint Lupicin (in Muntii Jura, Franta), in Biserica San Pedro de la Rua (Estella, Tara Bascilor), la Mehrba (Malta), in Catedrala catolica din Hong Kong in biserica romaneasca din Viena, Pestera Sfantului Andrei, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica "Sfantul Apostol Andrei" din Oradea si in manastirile Neamt, Secu si Hurezi.

Numele Andrei nu este de origine evreiasca, ci greceasca: Andreas sta in legatura cu andreia, "barbatie, indrazneala" (de la aner, andros, "barbat").

Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Frumentie, episcopul Indiei.

Biserica a randuit ca in ziua praznuirii Sfantului Andrei sa avem Dezlegare la peste.

Maine, 1 decembrie, facem pomenirea Sfantului Proroc Naum.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

25 Noembrie

Sfanta Mucenita Ecaterina

Mareste imaginea.

Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie.

Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.

In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc".

In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata credinta.

Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei intelepti au fost arsi in foc.

Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.

Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti poarta hramul "Sfanta Mucenita Ecaterina".

O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.

Sfantul Mare Mucenic Mercurie a fost de neam scit, conducator de osti si sfetnic al imparatilor romani Decius (249-251) si Valerian (253-260). A fost ostas in trupa ce se chema Martenses, din Armenia cea Mare, unde stapanea voievodul Saturnin. Pentru ca devine un aparator al crestinatatii, este ucis in orasul Cezareea din Capadocia. Din Acatistul si Viata Sfantului aflam ca "A doua zi dupa taierea sfantului, s-a aflat trupul lui alb ca zapada si iesea dintr-insul buna mireasma de mir de multpret si tamaie. Pentru o minune ca aceea, multi au crezut in Hristos. Apoi sfantul trup a fost pus cu cinste la loc insemnat, care dadea multe tamaduiri celor bonavi".

In biserica de pe strada Constantin Brancusi, nr. 11, sector 3, Bucuresti, se afla particele din moastele Sfantului Mercurie.

Tot astazi facem pomenirea:
-Sfintilor 150 de retori, care au crezut in Hristos prin Sfanta Ecaterina;
-Sfantului Porfirie Stratilatul impreuna cu 200 de ostasi;
-Sfantului Cuvios Petru Sihastrul si a sfintilor 670 de mucenici.

Maine, 26 noiembrie, facem pomenirea Sfantului Stelian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

21 Noiembrie

 Sinaxar 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam cel căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare Maria.

Când a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o pe ea în ziua de astăzi în Templu. Şi plinindu-şi făgăduinţa au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a dăruit-o; şi au dat-o pe ea preoţilor şi mai ales lui Zaharia, arhiereului celui de atunci. Acesta luând-o pe ea, a adus-o în cele mai dinăuntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o dată pe an intra. Şi aceasta a făcut-o după voinţa lui Dumnezeu Celui ce după puţin avea a Se naşte dintr-însa spre îndreptarea şi mântuirea lumii. Deci acolo a rămas Fecioara doisprezece ani, cu rară cuviinţă, hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se şi dumnezeieştii arătări, până ce s-a apropiat vremea dumnezeieştii Bunei Vestiri şi a descoperirilor celor cereşti şi mai presus de fire care i s-au arătat ei. Că a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca să înnoiască de a doua oară lumea cea stricată prin păcat. Atunci Născătoarea de Dumnezeu, ieşind din Sfintele Sfintelor, a fost dată lui Iosif logodnicului, ca acela să-i fie păzitor şi martor al fecioriei ei şi ca să slujească, atât la naşterea ei cea mai presus de fire, cât şi la fuga ei cea în Egipt şi la întoarcerea cea de acolo în pământul lui Israel.

Pr. Savatie Bastovoi - Predica la Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

• Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (VIDEO)

18 Noiembrie

Sinaxar 

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din ţara galaţilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi au fost rânduiţi doisprezece slujitori de l-au bătut şi l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: "Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?" Iar el a răspuns: "Pe Dumnezeul creştinilor". Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: "Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie". Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.

Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului prunc care, întrebat fiind de eparhul: "pe care Dumnezeu se cade a-l cinsti" şi răspunzând: "pe Hristos", pentru care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestinianul.

Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi.

După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

14 Noiembrie

Sinaxar

 (Începutul Postului Crăciunului) (Post)  

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean cu Andrei şi cu Petru apostolii, şi multă înţelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărţile proorocilor şi feciorelnic în toată viaţa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: "Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret". Şi alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorţi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui şi ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă şi pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma şi le slujea lor. Deci trecând apostolii aceştia prin cetăţile Lidiei şi Misiei şi propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări şi necazuri au suferit de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, zdrobiţi cu toiegele, prin închisori închişi şi cu pietre împroşcaţi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic şi de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeaşi vreme şi femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliţelor cetăţii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, şi aşa făcând rugăciune, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce şi-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricoşat ca şi când ar fi fost însufleţit, şi a scos înfricoşător glas şi geamăt, şi s-a despicat şi a înghiţit pe mulţi din cei necredincioşi. Iar ceilalţi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu şi la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraţi. Şi dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinţă a lui Hristos; iar moaştele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu aşezând pe Stahie episcop în Bizanţ, a ieşit şi s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun.  Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înălţimi! Spre înălţimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Parohia Maracineni 2: Părintele Iustin (Pârvu)

Parohia Maracineni 2: Părintele Iustin (Pârvu): PARINTELE IUSTIN PARVU – 93 DE ANI!   “Document” - Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997 (video) (n. 10 februarie 1919) INTRU...

D

11 noiembrie

Luna noiembrie in 11 zile:
pomenirea Sfantului Mare Mucenic Mina, cel din Mitropolia Cotiani (+304)

    Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc. Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca, oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor.

    Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.

    Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.

    Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristosw cununa Mucenicilor.

 
Din minunile Sfantului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

    Dupa moartea paganilor, si uratorilor de Dumnezeu imparati ai Romei, imparatind dreprcredinciosul imparat Constantin cel Mare si credinta in Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, cautand si afland moastele Sfantului slavitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserica cu numele lui. In aceeasi vreme, un negustor dreptcredincios din tinutul Isauriei, venind in Alexandria pentru negutatorie si auzind de minunile si de tamaduirile cele multe care se faceau in biserica Sfantului Mina, a zis intru sine: "Ma voi duce si eu, deci, si ma voi inchina cinstitelor moaste ale Sfantului Mucenic si voi duce si eu un dar in biserica lui, ca sa-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugaciunile rabdatorului Sau de chinuri". Si asa, sculandu-se, a purces, luand cu sine o punga plina de galbeni. Si, venind la un iezer facut de revarsarea marii, a aflat o trecatoare si a venit la locul ce se zicea Loxonita, si, acolo, iesind la tarm, isi cauta loc unde sa se odihneasca peste noapte, ca era seara. Si afland o casa, a zis stapanului ei: "Prietene, fie-ti mila si ma primeste in casa ta, ca sa dorm peste noapte, ca a apus soarele si ma tem a merge singur pe cale, si nici nu am tovaras sa calatoreasca cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intra, frate, si ramai aici, pana ce se va face ziua". Deci, intrand oaspetele in casa, s-a culcat si a adormit. Iar cel cu casa, vazand la oaspete punga cu galbeni, a ravnit la ea si, indemnat fiind de diavolul, a gandit sa ucida pe oaspetele sau, ca sa ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul noptii si l-a sugrumat cu mainile sale, apoi, taindu-l in bucati, l-a pus intr-o cosnita si l-a ascuns in camara sa cea mai dosnica, cautand un loc foarte ferit, unde sa-l ingroape. Pe cand cugeta el acestea, s-a aratat Mucenicul lui Hristos, Mina, sezand pe cal, venind ca un ostas trimis de imparatul si, intrand pe usa in casa ucigasului, intreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigasul se lepada, zicand catre Sfantul: "Nu stiu ce spui, stapane, n-a fost la mine nimeni". Iar Sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in camara cea mai dinlauntru. Si, afland cosnita, a tras-o afara si a zis catre ucigas: "Ce este aceasta?" Iar acela, foarte infricosandu-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfantului. Iar Sfantul, alcatuind bucatile celui taiat si rugandu-se, a inviat pe cel mort. Si a zis catre dansul: "Da slava lui Dumnezeu!". Iar el, sculandu-se ca din somn si cunoscand ce a patimit de la cel cu casa, a proslavit pe Dumnezeu si se inchina ostasului celui ce se aratase, multumindu-i. Deci, Sfantul, luand aurul de la ucigas, l-a dat omului celui inviat si i-a zis: "Mergi in calea ta cu pace". Iar intorcandu-se catre ucigas, l-a prins si l-a batut, certandu-l pe dansul, iar el cerea iertare. Iar Sfantul, dandu-i iertare si rugandu-se pentru dansul, a incalecat pe cal si s-a facut nevazut de la ochii lui.

    Era in Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a fagaduit sa dea la biserica Sfantului Mina un blid de argint si, chemand pe argintar, i-a poruncit sa-i faca lui doua blide de argint: un blid pe numele Sfantului si sa scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfantului Mare Mucenic Mina", iar celalalt a poruncit sa-l faca pe numele lui, si sa scrie pe el asa: "Blidul lui Eutropiu, cetatean al Alexandriei".

    Si argintarul, dupa porunca, a inceput a lucra, iar cand a sfarsit amandoua blidele, blidul Sfantului Mina a iesit mai frumos si mai luminat, si, scriind numele fiecaruia pe blidul sau, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, calatorind odata pe mare, a ospatat din amandoua blidele, nou facute, si, vazand blidul cel facut pe numele Sfantului Mina mai frumos decat blidul lui, nu vrea sa-l mai dea Sfantului, ci a poruncit slugii sale ca sa puna intr-insul bucate, iar blidul celalalt a gandit sa-l trimita la biserica Sfantului Mina. Deci, dupa ce s-a sfarsit masa, sluga a luat blidul Mucenicului si, mergand la marginea corabiei, a inceput a-l spala in mare. Si, spalandu-l, a cazut asupra lui o spaima, ca a vazut un om iesind din mare, care, rapind blidul din mana lui, s-a facut nevazut. Iar sluga, tremurand de frica, s-a aruncat in mare dupa blid. Aceasta vazand, stapanul lui s-a temut si, plangand zicea: "Vai mie, ticalosul, ca am ravnit blidul Sfantului si am pierdut si pe robul meu impreuna cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mania pana la sfarsit asupra mea si fa mila cu sluga mea. Ca iata, dau fagaduinta ca, daca voi afla macar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela si-l voi da pe el placutului Tau, Sfantul Mina, sau pretul blidului celui pierdut il voi da la biserica Sfantului". Si, ajungand corabia la mal, a iesit Eutropiu la uscat. Si se uita pe tarmul marii, vrand sa vada trupul slugii aruncat in mare, ca sa-l ingroape pe el. Si, luand aminte cu sarguinta,  a vazut pe sluga cu blidul iesind din mare si, inspaimantandu-se, a zis cu mare glas: "Slava lui Dumnezeu, cu adevarat mare este Sfantul Mucenic Mina". Si au iesit afara toti din corabie si, vazand pe sluga tinand blidul, s-au mirat si slaveau pe Dumnezeu. Si l-au intrebat pe el cum a ramas viu si cum a iesit sanatos. Iar el le-a spus zicand: "Cand m-am aruncat in mare, un barbat cu buna infatisare, impreuna cu alti doi m-au apucat si au calatorit impreuna cu mine ieri si astazi pana aici". Iar Eutropiu, luand pe sluga si blidul, s-a dus la biserica Sfantului Mina si, inchinandu-se, au lasat blidul cel fagaduit Sfantului si s-au dus, multumind lui Dumnezeu si proslavind pe placutul Sau, Sfantul Mina.

    O femeie oarecare cu numele Sofia, din partile Fecozeliei, mergea la Sfantul Mina ca sa se inchine. Si a intampinat-o un ostas pe cand mergea pe cale si poftindu-o pe dansa, vrea sa o sileasca la desfranare, iar ea, impotrivindu-se, chema in ajutor pe Sfantul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci si pe siluitor l-a certat si pe femeie a pazit-o nevatamata. Ca ostasul acela, legand calul de piciorul sau cel drept, vrea sa o sileasca pe ea. Iar calul, salbaticindu-se, nu numai ca a aparat pe femeie, ci pe stapanul nelegiuit l-a tarat pana la biserica Sfantului Mina, nechezand si sforaind, incat a scos pe multi din biserica sa-l vada, ca era praznic si se adunase multime de popor la biserica. Deci, vazand ostasul adunare de barbati si calul tot salbaticindu-se, si ca nimeni nu putea sa-l ajute, si-a vadit fara rusine faradelegea sa, marturisind-o inaintea tuturor. Si indata a statut calul si s-a facut bland. Iar ostasul, intrand in biserica, a cazut in genunchi, rugandu-se si cerand iertare pentru pacatul sau.

    Un schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti, Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: "Apropie-te incetisor de femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior". Iar schiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti aceasta?" Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi lucru: "Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui". Deci, omul s-a tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului, care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina.

    Un oarecare pagan, avea ca prieten un crestin. Deci, ducandu-se paganul intr-un loc departe, a dat prietenului sau, spre pastrare, o ladita cu o mie de glabeni. Si paganul a zabovit catava vreme in acel loc, in care se dusese. Iar crestinul a gandit in inima sa sa nu mai dea inapoi galbenii paganului, cand se va intoarce, ci sa-i tainuiasca, ceea ce a si facut. Ca venind, paganul a cerut crestinului sa-i dea galbenii ce i-a incredintat spre pastrare, iar crestinul a tagaduit, zicand: "Nu stiu ce graiesti, ca nu mi-ai dat mie nimic". Paganul, auzind aceasta, s-a mahnit si s-a deznadajduit de aurul sau, dar a zis crestinului: "Frate, nimeni nu stie de aceasta, numai unul Dumnezeu si, daca tagaduiesti aurul, cel dat tie spre pastrare, zicand ca nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu juramant. Deci, sa mergem la biserica Sfantului Mina si acolo jura-te ca n-ai luat de la mine ladita cu o mie de glabeni". Si au mers amandoi; si crestinul s-a jurat, inaintea lui Dumnezeu, ca n-a luat de la pagan aurul lui spre pastrare. Dupa sfarsitul juramantului, au iesit amandoi din biserica si, cand au incalecat pe caii lor, a inceput calul crestinului a se salbatici, incat nu mai era cu putinta a-l tine, ca, rupand fraul, a fugit si a aruncat la pamant pe stapanul sau. Si, cazand crestinul de pe cal, i-a iesit din deget inelul si o cheie din buzunarul sau. Apoi, sculandu-se, a prins calul si l-a imblanzit si, incalecand iarasi, mergea impreuna cu paganul. Ajungand la un loc, a zis crestinul catre pagan: "Prietene, iata, locul este frumos; sa descalecam de pe cai si sa mancam". Si, descalecand au slobozit caii sa pasca, iar ei au inceput a se ospata. Deci, dupa putin, crestinul a vazut pe sluga sa ca venise si sta inainte, tinand ladita paganului intr-o mana, iar in cealalta, inelul cel cazut din degetul lui si cheia. Si, vazandu-l, s-a inspaimantat. Si a zis catre sluga: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostas calare a venit la stapana mea si i-a dat cheia si cu inelul si a zis catre dansa: Trimite in graba ladita paganului, ca sa nu cada barbatul tau in primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca sa ti le aduc, precum ai porunci". Iar paganul, vazand aceasta, s-a mirat de minune si, bucurandu-se, s-a intors impreuna cu crestinul la Sfantul Mina. Si s-a inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el insusi a fost de fata. Iar crestinul ruga pe Sfantul sa-i dea lui iertare, ca unul ce a defaimat legea lui Dumnezeu. Si amandoi au primit precum au cerut: unul, adica, Sfantul Botez, iar celalalt, iertare; si a mers fiecare intru ale sale, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu si pe placutul Sau, Sfantul Mucenic Mina.

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Victor (+160).

    Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin Piul, imparatul romanilor (138-161) si a lui Sebastian stapanitorul, in Italia. Ca, silindu-l sa se lepede de Hristos si nevrand sa se supuna, mai intai i-au sfaramat degetele, apoi le-au bagat intr-un cuptor aprins si, tinandu-l trei zile intr-insul, a iesit sanatos. L-au silit, apoi, de a baut bauturi otravite si, nevatamandu-se cu nimic, au crezut in Hristos si cei ce pregatisera otrava. Dupa aceasta, i-au taiat Mucenicului toate vinele de la maini si de la picioare si l-au bagat intr-o caldare cu undelemn fierbinte. L-au spanzurat apoi pe lemn si l-au ars cu focul, dupa aceea i-au scos ochii si l-au tinut trei zile spanzurat cu capul in jos. Iar mai pe urma, l-au despuiat de piele si atunci si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, taindu-i-se capul cu toporul.

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Stefanida.

    Aceasta era sotia unui ostas si credea in Hristos dintru inceput, de la stramosii sai, dar, murindu-i barbatul, a ramas vaduva. Deci, vazand ea pe Sfantul Victor ca patimea cu patimi mai presus de om, il fericea pe el, si pentru barbatia lui si pentru cununile ce avea sa le primeasca de la Dumnezeu. Deci, pentru o pricina ca aceasta, ca a marturisit, adica, si ea, intre oameni pe Hristos, ca Dumnezeu mai inainte de veci, a fost dusa la dregator. Si i-au legat ei mainile de varful a doi copaci de finic, pe care, cu mare sila i-au indoit. Iar cand i-au slobozit, intorcandu-se copacii cu repeziciune la starea lor cea dintai, au spintecat pe Sfanta in doua bucati. Si asa, fericita si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, la 11 noiembrie.

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Vichentie diaconul (+303).

Patria Sfantului Vichentie era Spania, fiind din cetatea Augustopol si, aflandu-se impreuna cu episcopul Valerie, invatau amandoi poporul, ziua si noaptea, legea lui Dumnezeu. Si, vazand episcopul pe ucenicul sau cu buna pricepere si cu frumoase purtari, l-a sfintit diacon si l-a facut propovaduitor al cuvantului lui Dumnezeu.

    Era pe vremea paganestii imparatii a lui Diocletian (286-305), iar imparatul trimisese, ca dregator al sau in Spania, pe tiranul Dacian, cu porunca sa omoare fara mila pe toti cei ce cheama numele lui Hristos. Deci, ajungand dregatorul in Valencia, daca a auzit de Valerie episcopul si de Vichentie diaconul sau si de lucrarea lor pentru Hristos, indata a trimis ostasi sa-i prinda si sa-i aduca in lanturi inaintea divanului sau de judecata. Si, mai intai, i-au bagat in temnita, punandu-le picioarele in butuci, fara mancare, fara bautura, timp de trei zile. Apoi, scotand pe Vichentie, a poruncit de l-au frecat cu tesale, care-i scrijeleau tot trupul si l-au rastignit pe o cruce, chinuindu-i toate madularele. Deci, pogorandu-l, iarasi l-au batut si l-au ars pe coaste cu faclii. Iar fericitul nu inceta marturisind pe Hristos. Si, ca si cand ar fi ramas nevatamat, zicea: "Nu cer, tiranule, sa incetezi a ma chinui, ci sa-mi dai si mai mari chinuri, ca mai tare este puterea lui Hristos, Care ma intareste, decat puterea ta care ma chinuieste. Si nu voi inceta a marturisit si a-L proslavi pe Hristos, Unul si Adevaratul Dumnezeu".

    Deci, deznodandu-i toate incheiturile, l-au batut pe piept cu bete de fier aprinse si, ramanand nevatamat, l-au aruncat in temnita, unde fericitul s-a invrednicit de ajutorul ingerilor. Si indata dupa aceasta, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Intru aceasta zi,
pomenirea Preafericitului Parintelui nostru,
Teodor Marturisitorul, egumenul studitilor (+826).

    Acesta s-a nascut in Constantinopol, pe vremea imparatiei lui Constantin Copronim (741-775), din parinti dreptcredinciosi, anume Fotino si Teoctista. Deci, alegandu-si de mic calea cea buna si saturandu-si din destul setea de invatatura, s-a inaltat la inaltimea cunostintei, si, calugarindu-se si deprinzand tot felul de fapte bune, s-a invrednicit si de darul preotiei, de la Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Iar preacuviosul Platon se afla atunci egumen la manastirea, studitilor. Si acesta, batran fiind, si lipsindu-se de egumenie pentru liniste, a primit fericitul Teodor, nepotul sau, egumenia, povatuind bine si cu multa si dumnezeiasca ravna turma cea incredintata lui. Si adunand in lavra studitilor mii de calugari, care petreceau in rugaciune si in lucrul mainilor, manastirea era in floare, pastorind-o zilnic la pasunea mantuirii cu hrana cuvantului de invatatura.

    Deci, fiindca Teodor staretul, impreuna cu Tarasie patriarhul, au mustrat cu indrazneala pe imparatul Constantin, feciorul imparatesei Irina, ca s-a despartit de legiuita lui sotie, imparateasa Maria, si a luat pe alta, Teodota cu numele, Sfantul Tarasie a fost scos din scaunul sau, iar pe marele Teodor, batandu-l, il surghiunira la Tesalonic.

    Si n-a fosr chemat Cuviosul din surghiun decat dupa ce a fost orbit imparatul, fiul Irinei, lipsindu-se astfel si de vedere si de imparatie. A mai fost izgonit, iarasi, Cuviosul pe vremea imparatului Stavrachios (811), tot la Tesalonic. Iar la anul 813, luand Leon Armeanul imparatia, aceasta a inceput din nou a huli Sfintele icoane. Si Cuviosul Teodor, mustrand cu indrazneala pe imparatul pentru ratacirea lui, a fost izgonit de acesta in ostrovul Apoloniadei si de acolo a fost trimis in partile rasaritului, unde, batut fiind, a primit o suta de toiege pe spate, suferind cu vitejie. Tot atunci, a indurat batai grele si de la mai-marele ostirii. De acolo, l-au trimis la Smirna si aici l-au inchis in temnita, punandu-i picioarele in butuci.

    Deci, luand Mihail Gangavul imparatia (820-829), a fost scos si Cuviosul Teodor din legaturi si chemat din surghiun. Si, avand cativa ani de odihna, ne-a lasat Cuvintele lui de Invatatura (catehezele), dupa care cu buna nadejde a raposat in Domnul, la 11 noiembrie 826, in varsta de 68 de ani. Dumnezeului nostru, slava!

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Teodor,
egumenul studitilor, despre cei ce se ostenesc pentru Dumnezeu.

    Fratilor si parintilor, oamenii cand se aduna, fac negutatorie si sobor in toate zilele si vand si cumpara, dar scurta este vremea aceea, fiindca iarasi se strica. Dar negutatoria cea pentru suflet tot una sta si nu se strica, ci este intinsa cat viata fiecaruia. Ca negutatoria aceasta nu este aur sau argint, nici haine, ci mantuirea sufletului si viata vesnica, intru Imparatia cea fara de sfarsit, pentru care se cade sa avem acum toata sarguinta si grija. Deci, sa nu gresim, fratilor, din neiscusinta, nici sa ne lipsim de negutatoria cea buna, ci sa ascultam pe Domnul, Cel ce zice: "Imparatia cerului aproape este de noi, numai sa o cumparam pe ea in toate zilele noastre, nu dand intaietate aurului sau argintului, ci adunand credinta dreapta si viata curatita, ascultare si rabdare cu smerita intelepciune si dragoste, care este legatura desavarsirii".  (Col.3, 14). Ca, iata, Domnul propovaduieste in Evanghelie, zicand: "Iarasi este asemenea Imparatia Cerurilor cu un negutator, care cauta margaritare bune. Si, afland un margaritar de mult pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumparat", (Matei, 13, 45, 46).

    Iata, dar, sunteti si voi buni negutatori, lasand toate si cumparand pe Hristos, bunul si cinstitul margaritar. Ca aceasta este a lua crucea Sa si a-I urma Lui cu cuviosie si cu dreptate. Deci, de vreme ce soborul sta de fata, apoi este vremea de desteptare, de priveghere si de nevointa mare. Drept aceea, fratilor, sa fim gata si mai buni, cumparandu-ne mantuirea noastra la acest "targ" dumnezeiesc. Bun negutator este acela ce toate vorbele le vinde pentru tacere, de nimic amarandu-se, nici vaitandu-se. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce trupul si sangele sau isi vinde si primeste Duh prin rabdarea si prin ascultarea fratilor. Si de vreme ce, despre ascultare este cuvantul, sa vorbim deci despre aceia care in toate zilele fac bucate pentru frati si mult se ostenesc si asa implinesc legea dragostei. Sa luam aminte la cei ce se ostenesc spre trebuintele fratilor, ca niste buni si iscusiti lucratori intru Domnul. Si iarasi, sa luam aminte la cei ce canta cu intelegere si lauda pe Dumnezeu, cu nevointa mare, si care sunt vrednici de indoita plata. Sa intelegem dar, cum este viata noastra si cum au lucrat Sfintii Parinti acea fericita negutatorie, cu multa rabdare, ca si noi bine sa lucram negutatoria si desavarsiti facandu-ne, sa trecem de aici, dupa cuvantul Domnului cel zis de David: "Intoarce-te suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut tie bine" (Ps, 114, 7). Deci, fie ca un glas ca acesta sa ne fie si noua grait, in vremea mortii, si sa castigam viata vesnica. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie.

    Milostenia este mestesugire inteleapta, folositoare celor ce o fac pe ea; si prietena de aproape cu Dumnezeu este, ca de-a pururea sta inainte, aproape de El, si cu lesnire aduce daruri pentru oricine voieste, daca nu este asuprita de noi. Iar asuprita este atunci cand o facem din bunuri straine. Iar cand este curata, multa indrazneala are, ca ea dezleaga legaturile celor legati, strica intunericul, stinge focul, omoara viermii, izgoneste scrasnirea dintilor si cu multa bucurie deschide usile cerului. Ca imparateasa este cu adevarat, asemeni cu Dumnezeu facand pe oameni. Ca zice: "Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv" (Luca, 6, 36).

    Si este usoara, avand aripi de aur cu zbor care infrumuseteaza pe ingeri, precum zice Proorocul: "Aripile voastre argintate vor fi, ca ale porumbitei, si spatele vostru va straluci ca aurul" (Ps. 67,14). Ca mai bine decat un porumbel, porumbita priveste prin gene cu ochi blanzi si nimic nu-i mai frumos decat ochii acestia. Frumos este si paunul, dar pe langa porumbita este ca o nimica. Ea este pasare frumoasa si minunata avand aripi de aur, care vede mai inalt decat toate, fecioara este cu fata alba si blanda. Cu aripi este si usoara, stand inaintea scaunului Imparatesc. Si, cand vom fi judecati, va sta grabnic de fata si se va arata si ne va scoate pe noi de la osanda, imbracandu-ne cu aripile sale; ca jertfe ca acestea voieste Dumnezeu, de la noi, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Textul este preluat de pe site-ul http://www.ortodoxism.ro

8 Noiembrie

Sinaxar 

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

4 Noiembrie

Sinaxar 

În aceasta luna, ziua a patra, pomenirea Cuviosului parintelui nostru Ioanichie cel mare de la Muntele Olimp.

Acest fericit s-a nascut la douazeci si patru de ani ai tiraniei lui Leon Isaurul, luptatorul împotriva icoanelor, si s-a nascut în provincia Bitinienilor din tata care se numea Miritrichie si din maica ce se chema Anastasia. Ajungând la masura vârstei, adica la patruzeci si trei de ani ai vârstei sale, si mergând cu împaratul la oaste împotriva bulgarilor, a facut vitejie mare si a taiat pe multi din bulgari, pazind pe cei de un neam cu dânsul, ce stau înaintea împaratului. Deci lasând cinstea si marirea pe care împaratul voia sa ia-o dea, s-a dus la muntele Olimpului. Auzind un glas dumnezeiesc, a mers si mai la înaltimea muntelui, si acolo a gasit doi monahi ce se pustnicisera patruzeci de ani, pe care nu-i vazuse nimeni niciodata; erau îmbracati cu rase de par si se hraneau cu buruieni salbatice; si a auzit de la ei de toate cele ce avea el în cuget. Luând de la dânsii binecuvântare si ducându-se de acolo, a ajuns la muntele Trihalicului, dupa aceea la Mânastirea Avgarilor, apoi la muntii Cunduriei. Si învatând treizeci de psalmi, îi cânta împreuna cu acest tropar: "Nadejdea mea este Dumnezeu, scaparea mea este Hristos, acoperamântul meu, Duhul Sfânt". Acest fericit umblând prin multe locuri si facând multe minuni, si cele viitoare aratând, s-a dus la Mânastirea lui Antidie, unde a raposat întru Domnul la adânci batrâneti, caci era de nouazeci si patru de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sfintitilor Mucenici Nicandru episcopul Mirelor si Ermeu preotul, care au fost hirotoniti de Sfântul Apostol Tit.

Acesti sfinti, dezlipind pe multi de idoli si apropiindu-i de Hristos, au fost pârâti la Libaniu, comitele cetatii, care i-a chinuit în felurite chipuri. Si înca fiind în viata, i-a bagat într-o groapa si i-a acoperit cu pamânt. Si asa cu acea cumplita si nesuferita sila, si-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Porfirie, cel dintre mimi (actori).

Acesta era pe vremea împaratiei lui Aurelian, din cetatea Efesului si fusese crescut în teatru împreuna cu actorii, care însoteau pe comitele Alexandriei, cu care împreuna a mers si la Cezareea. Si odata închipuind Sfântul Botez crestinesc, s-a botezat de un alt actor mincinos, înfatisându-se acela ca episcop, pentru ca amândoi luau în râs si-si bateau joc de tainele noastre. Iar dupa ce s-a botezat, Porfirie s-a îmbracat si cu haina alba, dupa obiceiul celor ce se boteaza. Si, o minune!, a primit desavârsit legea crestineasca cu harul lui Hristos. Caci dupa ce s-a botezat, s-au aratat înaintea lui îngerii, care l-au învatat sa se închine spre rasarit si sa însemneze pe frunte si peste tot trupul lui cinstita Cruce. Pentru aceasta, în urma acestei minuni, multi au crezut în Hristos. Si prin nor fiind botezati, au venit la Biserica. Acel comite a poruncit Sfântului Porfirie sa lepede credinta crestineasca, dar el n-a voit si pentru aceasta i-a taiat capul. Si asa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea plângerii proorocului Ieremia pentru Ierusalim si pentru robirea lui si pentru uimirea lui Abimeleh.

Acest prooroc mare, Ieremia, era din satul Anatot. A proorocit multe pentru Ierusalim si Babilon, de asemenea si pentru iconomia întruparii Fiului lui Dumnezeu. În aceasta se vede toata puterea si stapânirea proorociei. Pe acest prooroc tare l-a batut odata Pashor fiul lui Emir, purtatorul de grija al casei Domnului. Si în groapa l-a bagat, pentru ca se tânguia si era mâhnit din pricina robiei ce avea sa patimeasca Ierusalimul. Dar fiindca pronia lui Dumnezeu a scapat pe prooroc din groapa, acesta a proorocit si a spus lui Pashor: "Numele tau se va face nemernic si strain din pamântul acesta al Ierusalimului. Si totodata te va mustra nemernicia ta. Caci blestemat este omul acela care face lucrul Domnului cu lenevire" (Ier. 48, 10).

Iar în zilele regelui Ioachim, Ieremia plângea Ierusalimul, dar proorocii cei mincinosi îndemnau pe preoti sa-l ucida pe el. Însa fiul lui Safan Hirachicam, fiind împreuna cu Ieremia, îi împiedica de la aceasta. Atunci a zis Domnul catre Ieremia: "Fa tie legaturi de lemne si pune-le în gâtul tau. Si te voi trimite pe tine la regele Moabului si al Idumeii si al Tirului si al Sidonului". Si facând acestea proorocul, le-au pus pe ele în gâtul sau. Atunci Anania fiul lui Azor, prooroc mincinos, s-a sculat si, luând legaturile de la gâtul Ieremiei, le-a zdrobit înaintea poporului, zicând: "Asa a zis Domnul catre mine: voi zdrobi jugul regelui Babilonului de la gâtul tuturor neamurilor". Atunci a zis Ieremia catre proorocul mincinos: "Viclene sunt buzele tale si inima ta izbucneste otrava, caci acestea zice adevarul si Dumnezeu. Ai zdrobit legaturile cele de lemn? în locul acestora voi face legaturi de fier, zice Domnul Atottiitorul, si le voi pune în gâtul neamurilor. Iar tu Ananie, degrab îti vei lepada sufletul tau". Si o, minune! lucrul a urmat îndata dupa cuvântul proorocesc, caci nu dupa multe luni a murit acela. Iar în anul al optsprezecelea al domniei lui Sedechia regele Iudei, Ieremia se tânguia pentru Ierusalim. Deci pentru pricina aceasta a fost pus în temnita, când haldeii si babilonienii erau aproape de Ierusalim. Nu stiu însa în ce chip proorocul a iesit afara din temnita si s-a dus în pamântul lui Veniamin pentru neaparata trebuinta ce avea. Si acolo prinzându-l poporul haldeilor si batându-l, l-a aruncat în temnita.

Si dupa ce a petrecut acolo în destula vreme Ieremia, a trimis regele Sedechia, si în taina acesta l-a scos pe el din temnita. Si apoi i-a zis lui: "Fiindca ai vazut bine de la mine, spune-mi ceea ce are sa se întâmple în vremea domniei mele". Atunci raspunzând proorocul, i-a zis: "Nu sunt eu care îti vorbesc tie, rege, ci este Duhul lui Dumnezeu, care vorbeste prin mine, si cele ce am scris, am scris: Adica, cele ce am scris sunt adevarate si neschimbate". Drept aceea, iarasi a fost pus proorocul în temnita si iarasi pârâsii lui suparau pe rege, zicând ca Ieremia, si în temnita aflându-se, raceste inimile ostasilor, pentru ca nu propovaduieste pace, ci razboi si tulburare. Pentru aceasta mai bine este sa fie omorât unul pentru scaparea mai multora. Iar regele a zis catre dânsii: "Iata el în mâinile voastre se afla". Deci atunci a aruncat pe Ieremia în lacul lui Melhie si în împuticiunea mortilor.

Fiind înstiintat de aceasta Abimeleh, a zis catre rege: "Pentru ce ai facut rau, o rege, lui Ieremia?". Raspuns-a regele: "N-am facut aceasta cu voia mea, ci de frica poporului. Deci, ia împreuna cu tine treizeci de oameni puternici, si du-te de-l scoate pe el din lac". Si ducându-se Abimeleh, degrab l-a scos pe Ieremia nevatamat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci regele luându-l lânga el i-a zis: "Nu ascunde de mine ceea ce voi sa te întreb"; iar Ieremia i-a raspuns: "Pentru ce urasti adevarul, o rege? Eu nu sunt propovaduitor minciunii, desi vei pune de multe ori sa ma omoare". Iar regele s-a jurat, zicând: "Viu este Dumnezeul parintilor mei: "Nu te voi omorî, pentru tot cuvântul ce-mi vei spune, nici te voi da pe tine în mâinile barbatilor varsatori de sânge". Asadar Ieremia a zis regelui: "De vei pazi sfatul meu, o rege, si iesind vei primi pe babilonieni, sa stii ca vei scapa viata ta si cetatea aceasta a Ierusalimului nu se va pierde. Iar de le vei sta împotriva, sa stii ca nu vei scapa din mâinile lor, ci si cetatea aceasta se va pierde de foc". Deci, fiindca regele a socotit bârfe cuvintele proorocului, pentru aceasta n-a scapat de razboi si de navalirea babilonienilor. Caci venind ei, au înconjurat cetatea Ierusalimului si, oprind cele spre hrana ce veneau de afara înauntru, au pricinuit în cetate mare foamete.

Atunci regele, temându-se ca sa nu fie omorât înauntrul cetatii, a fugit noaptea împreuna cu oamenii sai, iar haldeii, gonindu-l din urma, l-au prins si au omorât pe fiii lui înaintea ochilor lui. Iar regelui Sedechia i-au scos ochii, si legat l-au pogorât la Babilon, si l-au bagat într-o moara, avându-l pe el ca o jucarie. Si în pedeapsa aceasta s-a aflat pâna la cele mai de pe urma zile ale vietii sale. Iar Nabuzardan, întâiul bucatar al lui Nabucodonosor împaratul, intrând în Ierusalim, l-a ars, si Templul lui Dumnezeu l-a facut cenusa, dupa cuvântul lui Ieremia. Iar dupa saptezeci de ani, iarasi s-a dezlegat robia Ierusalimului, precum înainte se va arata. Iar cum a stat luarea si robia Ierusalimului si care sunt cele vorbite de Domnul catre Ieremia, le spunem acum aici: În zilele acelea, a grait Domnul catre Ieremia zicând: "Ieremie, iesi afara din cetate împreuna cu Baruh; caci vreau sa o pierd, pentru multimea pacatelor oamenilor ce locuiesc într-însa. Caci rugaciunile voastre sunt ca niste stâlpi neclintiti în mijlocul cetatii acesteia, si o înconjoara ca un zid de diamant. Pentru aceasta iesi afara din ea, mai înainte de a o înconjura puterea si oastea haldeilor", Atunci a grait Ieremia catre Dumnezeu, zicând: "Rogu-te, Doamne, iarta-mi mie robului Tau ca sa graiesc înaintea Ta"; si a zis Domnul: "Graieste!". Atunci a zis Ieremia: "Doamne, cetatea aceasta o dai în mâinile haldeilor, ca sa se laude si sa zica ei ca au biruit-o; Domnul meu, de este vointa Ta sa se piarda cetatea aceasta, piarza-se de mâinile Tale, iar nu de haldei". Si a zis Dumnezeu: "Tu scoala-te si iesi afara din ea, iar haldeii nu se vor lauda. Caci de nu le voi deschide Eu lor portile Ierusalimului, ei singuri nu pot intra în el. Du-te si spune lui Baruh acestea ce-ti zic. Si la al saselea ceas din noapte veniti la zidurile cetatii si vedeti. Ca de nu voi deschide Eu haldeilor, singuri ei nu pot intra în Ierusalim". Si dupa ce a zis acestea Domnul, s-a despartit de Ieremia. Iar Ieremia s-a dus la Baruh si i-a aratat lui aceasta. Si mergând amândoi în Templu, si-au rupt hainele lor, si si-au pus cenusa peste capetele lor, si plângeau pentru cetatea Ierusalimului. Iar la al saselea ceas din noapte venind ei la zidurile cetatii, au auzit glasuri de trâmbite. Caci îngerii din cer au venit tinând faclii în mâinile lor, si au stat peste zidurile cetatii. Si vazându-i pe ei Ieremia si Baruh, au plâns si au zis: "Acum este adevarat cuvântul pe care l-a grait Dumnezeu". Si au zis îngerilor: "Rugamu-va pe voi sa nu se strice cetatea, pâna vom grai lui Dumnezeu".

Atunci Ieremia a grait, zicând: "Rogu-ma Tie, Doamne, porunceste sa graiesc înaintea Ta". Si a zis Domnul: "Graieste"; si a zis Ieremia: "Iata ne-am încredintat ca vrei sa dai Ierusalimul în mâinile vrajmasilor lui, si poporul Tau Israel va merge rob în Babilon. Deci ce sa facem cu sfintele vase ale Templului Tau?". Si a zis Domnul: "Puneti-le pe ele în pamânt, zicând: Asculta pamântule glasul lui Dumnezeu, Cel ce te-a zidit pe tine peste ape, si te-a pecetluit cu sapte peceti si cu sapte vremi. Si dupa acestea voi lua frumusetea ta. Pazeste sfintele vase ale slujirii, pâna ce se va aduna poporul cel iubit". Apoi a grait iarasi Ieremia, zicând: "Rogu-te, Doamne, ce voi face lui Abimeleh etiopianul, ca multe faceri de bine a facut mie robului Tau? Caci acesta m-a scos din lacul împuticiunii, în care ma bagase; si nu voi sa vada pierzarea cetatii, ca sa nu se sperie si sa moara de frica, fiind fricos si mic la suflet. Si a zis Domnul catre Ieremia: "Trimite-l pe el la via lui Agrippa; si-l voi acoperi pe el sub umbra muntelui, pâna se va întoarce poporul din robie". Atunci dar Ieremia a luat sfintele vase ale slujirii si, dupa porunca lui Dumnezeu, le-a bagat într-o piatra pecetluind-o cu inelul sau, în numele lui Dumnezeu: "Adica Iehova, care dupa cei saptezeci de tâlcuitori se întelege Domnul". Si o, minune! Tiparul pecetii s-a facut atât de adânc, ca si când ar fi fost sapat cu o unealta de fier. Iar piatra a acoperit-o un nor, pentru ca sa fie anevoie cunoscuta oamenilor. Se afla însa piatra aceasta în pustiul, în care mai întâi Moise a facut Chivotul lui Dumnezeu. Iar dimineata a zis Ieremia lui Abimeleh: "Ia cosnita aceasta, fiule, si du-te la via lui Agrippa, pe drumul muntelui, si adu smochine ca sa manânce bolnavii poporului, ca spre tine este veselia lor, si peste capul tau sta slava lor". Si îndata a plecat acela la vie.

Si acesta ducându-se acolo si soarele apunând ziua, iata puterea haldeilor venind, a înconjurat cetatea Ierusalimului si a trâmbitat îngerul cel mare, zicând: "Sa intre în cetate toata puterea haldeilor, caci s-au deschis voua portile". Atunci Ieremia, luând cheile Templului, a iesit afara din cetate si, aruncându-le înaintea soarelui, a zis: "Ia acestea si le pazeste pâna la ziua în care te va cerceta Domnul pentru ele; caci noi n-am fost vrednici sa le pazim". Iar Baruh, iesind afara din cetate, a ramas sezând într-un mormânt. Si Abimeleh, luând smochine pe arsura soarelui, s-a apropiat de un copac si a sezut la umbra lui sa se odihneasca putin si, plecându-si capul lânga cosnita, a dormit saptezeci de ani. Si aceasta s-a facut, dupa porunca lui Dumnezeu, pentru cuvântul cel zis lui Ieremia, ca "Eu îl voi acoperi pe el".

Si dupa ce s-a sculat, a zis: "Dulce am dormit, însa putin, caci din pricina aceasta este îngreuiat capul meu ca nu s-a îndestulat de somn". Si descoperind smochinele, a aflat ca pica lapte din ele, ca si când cu putin mai înainte le-ar fi cules, si a zis: "As vrea sa dorm înca. Dar fiindca cu grabire m-a trimis Ieremia, de voi dormi, voi zabovi; si pentru aceasta el se va mâhni; ca doara nu este osteneala si arsura toata ziua; sa ma duc mai curând, si acolo voi dormi". Si luând smochinele a venit la Ierusalim, si nu cunostea nici Ierusalimul, si nu afla nici casa sa, nici pe vreo rudenie sau prieten. Si a zis: "Bine este cuvântat Domnul, uimire mi s-a facut mie astazi. Nu este cetatea aceasta Ierusalimul? S-a înselat mintea mea, pentru ca nu m-am saturat de somn". Si a iesit afara din cetate; si luând seama dupa semne, zicea: "Aceasta este cetatea, nu m-am înselat". Si intrând iarasi în cetate, si cercetând, n-a aflat pe cineva dintre rudenii sau din prietenii sai.

Si a zis: "Bine este cuvântat Domnul, mare uimire mi s-a facut mie". Si iesind afara, a ramas mâhnit, nestiind ce sa faca. Si punând jos cosnita a zis: "Aicea am sa sed, pâna când Domnul îmi va ridica uimirea". Si sezând el, iata din tarina sa venea un batrân, catre care a zis: "Tie zic, batrânule, care cetate este aceasta?". Iar batrânul i-a raspuns: "Ierusalimul, fiule". Si a zis Abimeleh: "Unde este Ieremia proorocul si preotul lui Dumnezeu si Baruh citetul si tot poporul cetatii? Caci nu i-am aflat pe ei". Si a raspuns batrânul: "Nu esti din cetatea aceasta, daca astazi ti-ai adus aminte de Ieremia si de popor, si întrebi pentru el dupa atâtia ani. Poporul este în Babilon, fiule, acum de saptezeci de ani, fiindca a fost robit de împaratul Nabucodonosor, si cum tu, tânar fiind si nenascut înca atunci, întrebi acum de cele ce niciodata nu le-ai vazut?". Si auzind acestea Abimeleh, a zis batrânului: "De nu ai fi fost batrân, si pentru ca nu este iertat omului lui Dumnezeu a ocarî pe mai-marele sau, as fi râs de tine si ti-as fi zis ca esti nebun, spunându-mi ca poporul a fost dus rob în Babilon. Caci si jghiaburile cerului s-ar fi deschis si îngerii lui Dumnezeu ar fi venit sa-i ia pe ei cu putere si stapânire, încât nu ar fi putut ajunge asa degrab la Babilon. Caci putina vreme este de când m-a trimis parintele meu Ieremia la via lui Agrippa pentru putine smochine, ca sa dam celor bolnavi din popor; si ducându-ma sub un copac, din pricina arsurii soarelui am dormit putin; si socotind ca am zabovit si descoperind smochinele, am aflat ca pica lapte din ele precum le culesesem, si tu îmi spui ca a fost robit poporul la Babilon? Si ca sa cunosti si însuti ca eu nu mint, ia smochinele si vezi". Si vazând batrânul smochinele, a zis: "O fiule, tu esti fiu de om drept si n-a voit Dumnezeu sa-ti arate tie pustiirea cetatii acesteia, ci a adus spre tine uimirea aceasta. Iata 70 de ani are poporul de când a fost robit în Babilon, si ca sa afli ca acestea ce-ti graiesc sunt adevarate, cauta la tarini si vezi, ca nu s-a ivit înca cresterea semanaturilor, vezi si smochinele ca nu le este înca vremea, si cunoaste si însuti, si te îndupleca mie celui ce-ti vorbesc adevarul". Atuncea Abimeleh, ca din betie desteptându-se si deslusind cu de-amanuntul pamântul si copacii de pe el, a zis: "Bine esti cuvântat Dumnezeul cerului si al pamântului, odihna sufletelor dreptilor". Dupa aceea a întrebat pe batrân: "Care luna este aceasta?" Si i-a spus lui: "A douasprezecea, fiule" si luând de la el batrânul smochine, s-a dus, binecuvântându-l.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului si binecredinciosului împarat Ioan Duca Vatatis, cel milostiv, care în Magnesia cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".