Luna noiembrie in 11 zile:pomenirea Sfantului Mare Mucenic Mina, cel din Mitropolia Cotiani (+304)
Sfantul Mina a fost pe vremea imparatiei lui Diocletian si Maximian (286-305), si era din tara Egiptului, crestin cu credinta, iar cu slujba ostas din ceata tribunului Firmilian, aflandu-se in rasarit cu trupa sa, in Cotianiul Frigiei, unde stapanea dregatorul Arghirisc. Deci, acesti imparati pagani au dat porunca in toate partile ca, oricine nu se va inchina zeilor, sa fie pedepsit cu chinuri si cu moarte, incat pretutindeni crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor.
Atunci, fericitul Mina, nesuferind sa vada cinstindu-se ratacirea idoleasca si inchinarea la idolii cei fara de suflet, si-a lepadat ostasia si s-a dus in munte, in pustie, voind mai bine a vietui cu fiarele, decat cu un popor care nu cunoaste pe Dumnezeu. Si, umbla din loc in loc, invatand legea lui Dumnezeu si curatindu-si sufletul cu postul si cu rugaciunea.
Si, trecand multa vreme, s-a facut in cetatea Cotiani un mare praznic idolesc, la care, adunandu-se mult popor paganesc, se faceau jocuri si intreceri, alergari si lupte in cinstea necuratilor zei. Deci, intarindu-se indeajuns si auzind de acest praznic, Sfantul Mina s-a aprins de ravna pentru Hristos si, lasand muntii si pustietatea, a venit in cetate. Si, stand in mijlocul oamenilor, la un loc inalt, a propovaduit cu indrazneala pe Hristos. Prins si adus inaintea dregatorului Arghirisc, acesta l-a osandit sa fie batut fara crutare cu vergi si tarat prin cioburi ascutite, de i-au sfartecat trupul. L-au frecat apoi cu gheme de par aspru, fara mila, l-au ars cu faclii si l-au tras pe o roata.
Dar Hristos isi intarea Mucenicul care, ramanand nestramutat in credinta, striga cu glas mare: "De Dumnezeul meu nu ma voi lepada. Al lui Hristos am fost, sunt si voi fi si idolilor vostri nu voi jertfi, nici le voi pleca genunchiul meu". Acestea auzindu-le dregatorul, a dat cea din urma hotarare, zicand: "Lui Mina ostasul poruncim sa i se taie capul cu sabia". Si asa, Sfantul Mina a luat de la Hristosw cununa Mucenicilor.
Din minunile Sfantului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.
Dupa moartea paganilor, si uratorilor de Dumnezeu imparati ai Romei, imparatind dreprcredinciosul imparat Constantin cel Mare si credinta in Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, cautand si afland moastele Sfantului slavitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserica cu numele lui. In aceeasi vreme, un negustor dreptcredincios din tinutul Isauriei, venind in Alexandria pentru negutatorie si auzind de minunile si de tamaduirile cele multe care se faceau in biserica Sfantului Mina, a zis intru sine: "Ma voi duce si eu, deci, si ma voi inchina cinstitelor moaste ale Sfantului Mucenic si voi duce si eu un dar in biserica lui, ca sa-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugaciunile rabdatorului Sau de chinuri". Si asa, sculandu-se, a purces, luand cu sine o punga plina de galbeni. Si, venind la un iezer facut de revarsarea marii, a aflat o trecatoare si a venit la locul ce se zicea Loxonita, si, acolo, iesind la tarm, isi cauta loc unde sa se odihneasca peste noapte, ca era seara. Si afland o casa, a zis stapanului ei: "Prietene, fie-ti mila si ma primeste in casa ta, ca sa dorm peste noapte, ca a apus soarele si ma tem a merge singur pe cale, si nici nu am tovaras sa calatoreasca cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intra, frate, si ramai aici, pana ce se va face ziua". Deci, intrand oaspetele in casa, s-a culcat si a adormit. Iar cel cu casa, vazand la oaspete punga cu galbeni, a ravnit la ea si, indemnat fiind de diavolul, a gandit sa ucida pe oaspetele sau, ca sa ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul noptii si l-a sugrumat cu mainile sale, apoi, taindu-l in bucati, l-a pus intr-o cosnita si l-a ascuns in camara sa cea mai dosnica, cautand un loc foarte ferit, unde sa-l ingroape. Pe cand cugeta el acestea, s-a aratat Mucenicul lui Hristos, Mina, sezand pe cal, venind ca un ostas trimis de imparatul si, intrand pe usa in casa ucigasului, intreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigasul se lepada, zicand catre Sfantul: "Nu stiu ce spui, stapane, n-a fost la mine nimeni". Iar Sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in camara cea mai dinlauntru. Si, afland cosnita, a tras-o afara si a zis catre ucigas: "Ce este aceasta?" Iar acela, foarte infricosandu-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfantului. Iar Sfantul, alcatuind bucatile celui taiat si rugandu-se, a inviat pe cel mort. Si a zis catre dansul: "Da slava lui Dumnezeu!". Iar el, sculandu-se ca din somn si cunoscand ce a patimit de la cel cu casa, a proslavit pe Dumnezeu si se inchina ostasului celui ce se aratase, multumindu-i. Deci, Sfantul, luand aurul de la ucigas, l-a dat omului celui inviat si i-a zis: "Mergi in calea ta cu pace". Iar intorcandu-se catre ucigas, l-a prins si l-a batut, certandu-l pe dansul, iar el cerea iertare. Iar Sfantul, dandu-i iertare si rugandu-se pentru dansul, a incalecat pe cal si s-a facut nevazut de la ochii lui.
Era in Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a fagaduit sa dea la biserica Sfantului Mina un blid de argint si, chemand pe argintar, i-a poruncit sa-i faca lui doua blide de argint: un blid pe numele Sfantului si sa scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfantului Mare Mucenic Mina", iar celalalt a poruncit sa-l faca pe numele lui, si sa scrie pe el asa: "Blidul lui Eutropiu, cetatean al Alexandriei".
Si argintarul, dupa porunca, a inceput a lucra, iar cand a sfarsit amandoua blidele, blidul Sfantului Mina a iesit mai frumos si mai luminat, si, scriind numele fiecaruia pe blidul sau, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, calatorind odata pe mare, a ospatat din amandoua blidele, nou facute, si, vazand blidul cel facut pe numele Sfantului Mina mai frumos decat blidul lui, nu vrea sa-l mai dea Sfantului, ci a poruncit slugii sale ca sa puna intr-insul bucate, iar blidul celalalt a gandit sa-l trimita la biserica Sfantului Mina. Deci, dupa ce s-a sfarsit masa, sluga a luat blidul Mucenicului si, mergand la marginea corabiei, a inceput a-l spala in mare. Si, spalandu-l, a cazut asupra lui o spaima, ca a vazut un om iesind din mare, care, rapind blidul din mana lui, s-a facut nevazut. Iar sluga, tremurand de frica, s-a aruncat in mare dupa blid. Aceasta vazand, stapanul lui s-a temut si, plangand zicea: "Vai mie, ticalosul, ca am ravnit blidul Sfantului si am pierdut si pe robul meu impreuna cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mania pana la sfarsit asupra mea si fa mila cu sluga mea. Ca iata, dau fagaduinta ca, daca voi afla macar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela si-l voi da pe el placutului Tau, Sfantul Mina, sau pretul blidului celui pierdut il voi da la biserica Sfantului". Si, ajungand corabia la mal, a iesit Eutropiu la uscat. Si se uita pe tarmul marii, vrand sa vada trupul slugii aruncat in mare, ca sa-l ingroape pe el. Si, luand aminte cu sarguinta, a vazut pe sluga cu blidul iesind din mare si, inspaimantandu-se, a zis cu mare glas: "Slava lui Dumnezeu, cu adevarat mare este Sfantul Mucenic Mina". Si au iesit afara toti din corabie si, vazand pe sluga tinand blidul, s-au mirat si slaveau pe Dumnezeu. Si l-au intrebat pe el cum a ramas viu si cum a iesit sanatos. Iar el le-a spus zicand: "Cand m-am aruncat in mare, un barbat cu buna infatisare, impreuna cu alti doi m-au apucat si au calatorit impreuna cu mine ieri si astazi pana aici". Iar Eutropiu, luand pe sluga si blidul, s-a dus la biserica Sfantului Mina si, inchinandu-se, au lasat blidul cel fagaduit Sfantului si s-au dus, multumind lui Dumnezeu si proslavind pe placutul Sau, Sfantul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din partile Fecozeliei, mergea la Sfantul Mina ca sa se inchine. Si a intampinat-o un ostas pe cand mergea pe cale si poftindu-o pe dansa, vrea sa o sileasca la desfranare, iar ea, impotrivindu-se, chema in ajutor pe Sfantul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci si pe siluitor l-a certat si pe femeie a pazit-o nevatamata. Ca ostasul acela, legand calul de piciorul sau cel drept, vrea sa o sileasca pe ea. Iar calul, salbaticindu-se, nu numai ca a aparat pe femeie, ci pe stapanul nelegiuit l-a tarat pana la biserica Sfantului Mina, nechezand si sforaind, incat a scos pe multi din biserica sa-l vada, ca era praznic si se adunase multime de popor la biserica. Deci, vazand ostasul adunare de barbati si calul tot salbaticindu-se, si ca nimeni nu putea sa-l ajute, si-a vadit fara rusine faradelegea sa, marturisind-o inaintea tuturor. Si indata a statut calul si s-a facut bland. Iar ostasul, intrand in biserica, a cazut in genunchi, rugandu-se si cerand iertare pentru pacatul sau.
Un schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti, Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: "Apropie-te incetisor de femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior". Iar schiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti aceasta?" Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi lucru: "Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui". Deci, omul s-a tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului, care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina.
Un oarecare pagan, avea ca prieten un crestin. Deci, ducandu-se paganul intr-un loc departe, a dat prietenului sau, spre pastrare, o ladita cu o mie de glabeni. Si paganul a zabovit catava vreme in acel loc, in care se dusese. Iar crestinul a gandit in inima sa sa nu mai dea inapoi galbenii paganului, cand se va intoarce, ci sa-i tainuiasca, ceea ce a si facut. Ca venind, paganul a cerut crestinului sa-i dea galbenii ce i-a incredintat spre pastrare, iar crestinul a tagaduit, zicand: "Nu stiu ce graiesti, ca nu mi-ai dat mie nimic". Paganul, auzind aceasta, s-a mahnit si s-a deznadajduit de aurul sau, dar a zis crestinului: "Frate, nimeni nu stie de aceasta, numai unul Dumnezeu si, daca tagaduiesti aurul, cel dat tie spre pastrare, zicand ca nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu juramant. Deci, sa mergem la biserica Sfantului Mina si acolo jura-te ca n-ai luat de la mine ladita cu o mie de glabeni". Si au mers amandoi; si crestinul s-a jurat, inaintea lui Dumnezeu, ca n-a luat de la pagan aurul lui spre pastrare. Dupa sfarsitul juramantului, au iesit amandoi din biserica si, cand au incalecat pe caii lor, a inceput calul crestinului a se salbatici, incat nu mai era cu putinta a-l tine, ca, rupand fraul, a fugit si a aruncat la pamant pe stapanul sau. Si, cazand crestinul de pe cal, i-a iesit din deget inelul si o cheie din buzunarul sau. Apoi, sculandu-se, a prins calul si l-a imblanzit si, incalecand iarasi, mergea impreuna cu paganul. Ajungand la un loc, a zis crestinul catre pagan: "Prietene, iata, locul este frumos; sa descalecam de pe cai si sa mancam". Si, descalecand au slobozit caii sa pasca, iar ei au inceput a se ospata. Deci, dupa putin, crestinul a vazut pe sluga sa ca venise si sta inainte, tinand ladita paganului intr-o mana, iar in cealalta, inelul cel cazut din degetul lui si cheia. Si, vazandu-l, s-a inspaimantat. Si a zis catre sluga: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostas calare a venit la stapana mea si i-a dat cheia si cu inelul si a zis catre dansa: Trimite in graba ladita paganului, ca sa nu cada barbatul tau in primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca sa ti le aduc, precum ai porunci". Iar paganul, vazand aceasta, s-a mirat de minune si, bucurandu-se, s-a intors impreuna cu crestinul la Sfantul Mina. Si s-a inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el insusi a fost de fata. Iar crestinul ruga pe Sfantul sa-i dea lui iertare, ca unul ce a defaimat legea lui Dumnezeu. Si amandoi au primit precum au cerut: unul, adica, Sfantul Botez, iar celalalt, iertare; si a mers fiecare intru ale sale, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu si pe placutul Sau, Sfantul Mucenic Mina.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Victor (+160).
Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin Piul, imparatul romanilor (138-161) si a lui Sebastian stapanitorul, in Italia. Ca, silindu-l sa se lepede de Hristos si nevrand sa se supuna, mai intai i-au sfaramat degetele, apoi le-au bagat intr-un cuptor aprins si, tinandu-l trei zile intr-insul, a iesit sanatos. L-au silit, apoi, de a baut bauturi otravite si, nevatamandu-se cu nimic, au crezut in Hristos si cei ce pregatisera otrava. Dupa aceasta, i-au taiat Mucenicului toate vinele de la maini si de la picioare si l-au bagat intr-o caldare cu undelemn fierbinte. L-au spanzurat apoi pe lemn si l-au ars cu focul, dupa aceea i-au scos ochii si l-au tinut trei zile spanzurat cu capul in jos. Iar mai pe urma, l-au despuiat de piele si atunci si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, taindu-i-se capul cu toporul.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Stefanida.
Aceasta era sotia unui ostas si credea in Hristos dintru inceput, de la stramosii sai, dar, murindu-i barbatul, a ramas vaduva. Deci, vazand ea pe Sfantul Victor ca patimea cu patimi mai presus de om, il fericea pe el, si pentru barbatia lui si pentru cununile ce avea sa le primeasca de la Dumnezeu. Deci, pentru o pricina ca aceasta, ca a marturisit, adica, si ea, intre oameni pe Hristos, ca Dumnezeu mai inainte de veci, a fost dusa la dregator. Si i-au legat ei mainile de varful a doi copaci de finic, pe care, cu mare sila i-au indoit. Iar cand i-au slobozit, intorcandu-se copacii cu repeziciune la starea lor cea dintai, au spintecat pe Sfanta in doua bucati. Si asa, fericita si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, la 11 noiembrie.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Vichentie diaconul (+303).
Patria Sfantului Vichentie era Spania, fiind din cetatea Augustopol si, aflandu-se impreuna cu episcopul Valerie, invatau amandoi poporul, ziua si noaptea, legea lui Dumnezeu. Si, vazand episcopul pe ucenicul sau cu buna pricepere si cu frumoase purtari, l-a sfintit diacon si l-a facut propovaduitor al cuvantului lui Dumnezeu.
Era pe vremea paganestii imparatii a lui Diocletian (286-305), iar imparatul trimisese, ca dregator al sau in Spania, pe tiranul Dacian, cu porunca sa omoare fara mila pe toti cei ce cheama numele lui Hristos. Deci, ajungand dregatorul in Valencia, daca a auzit de Valerie episcopul si de Vichentie diaconul sau si de lucrarea lor pentru Hristos, indata a trimis ostasi sa-i prinda si sa-i aduca in lanturi inaintea divanului sau de judecata. Si, mai intai, i-au bagat in temnita, punandu-le picioarele in butuci, fara mancare, fara bautura, timp de trei zile. Apoi, scotand pe Vichentie, a poruncit de l-au frecat cu tesale, care-i scrijeleau tot trupul si l-au rastignit pe o cruce, chinuindu-i toate madularele. Deci, pogorandu-l, iarasi l-au batut si l-au ars pe coaste cu faclii. Iar fericitul nu inceta marturisind pe Hristos. Si, ca si cand ar fi ramas nevatamat, zicea: "Nu cer, tiranule, sa incetezi a ma chinui, ci sa-mi dai si mai mari chinuri, ca mai tare este puterea lui Hristos, Care ma intareste, decat puterea ta care ma chinuieste. Si nu voi inceta a marturisit si a-L proslavi pe Hristos, Unul si Adevaratul Dumnezeu".
Deci, deznodandu-i toate incheiturile, l-au batut pe piept cu bete de fier aprinse si, ramanand nevatamat, l-au aruncat in temnita, unde fericitul s-a invrednicit de ajutorul ingerilor. Si indata dupa aceasta, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Intru aceasta zi,
pomenirea Preafericitului Parintelui nostru,
Teodor Marturisitorul, egumenul studitilor (+826).
Acesta s-a nascut in Constantinopol, pe vremea imparatiei lui Constantin Copronim (741-775), din parinti dreptcredinciosi, anume Fotino si Teoctista. Deci, alegandu-si de mic calea cea buna si saturandu-si din destul setea de invatatura, s-a inaltat la inaltimea cunostintei, si, calugarindu-se si deprinzand tot felul de fapte bune, s-a invrednicit si de darul preotiei, de la Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Iar preacuviosul Platon se afla atunci egumen la manastirea, studitilor. Si acesta, batran fiind, si lipsindu-se de egumenie pentru liniste, a primit fericitul Teodor, nepotul sau, egumenia, povatuind bine si cu multa si dumnezeiasca ravna turma cea incredintata lui. Si adunand in lavra studitilor mii de calugari, care petreceau in rugaciune si in lucrul mainilor, manastirea era in floare, pastorind-o zilnic la pasunea mantuirii cu hrana cuvantului de invatatura.
Deci, fiindca Teodor staretul, impreuna cu Tarasie patriarhul, au mustrat cu indrazneala pe imparatul Constantin, feciorul imparatesei Irina, ca s-a despartit de legiuita lui sotie, imparateasa Maria, si a luat pe alta, Teodota cu numele, Sfantul Tarasie a fost scos din scaunul sau, iar pe marele Teodor, batandu-l, il surghiunira la Tesalonic.
Si n-a fosr chemat Cuviosul din surghiun decat dupa ce a fost orbit imparatul, fiul Irinei, lipsindu-se astfel si de vedere si de imparatie. A mai fost izgonit, iarasi, Cuviosul pe vremea imparatului Stavrachios (811), tot la Tesalonic. Iar la anul 813, luand Leon Armeanul imparatia, aceasta a inceput din nou a huli Sfintele icoane. Si Cuviosul Teodor, mustrand cu indrazneala pe imparatul pentru ratacirea lui, a fost izgonit de acesta in ostrovul Apoloniadei si de acolo a fost trimis in partile rasaritului, unde, batut fiind, a primit o suta de toiege pe spate, suferind cu vitejie. Tot atunci, a indurat batai grele si de la mai-marele ostirii. De acolo, l-au trimis la Smirna si aici l-au inchis in temnita, punandu-i picioarele in butuci.
Deci, luand Mihail Gangavul imparatia (820-829), a fost scos si Cuviosul Teodor din legaturi si chemat din surghiun. Si, avand cativa ani de odihna, ne-a lasat Cuvintele lui de Invatatura (catehezele), dupa care cu buna nadejde a raposat in Domnul, la 11 noiembrie 826, in varsta de 68 de ani. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Teodor,
egumenul studitilor, despre cei ce se ostenesc pentru Dumnezeu.
Fratilor si parintilor, oamenii cand se aduna, fac negutatorie si sobor in toate zilele si vand si cumpara, dar scurta este vremea aceea, fiindca iarasi se strica. Dar negutatoria cea pentru suflet tot una sta si nu se strica, ci este intinsa cat viata fiecaruia. Ca negutatoria aceasta nu este aur sau argint, nici haine, ci mantuirea sufletului si viata vesnica, intru Imparatia cea fara de sfarsit, pentru care se cade sa avem acum toata sarguinta si grija. Deci, sa nu gresim, fratilor, din neiscusinta, nici sa ne lipsim de negutatoria cea buna, ci sa ascultam pe Domnul, Cel ce zice: "Imparatia cerului aproape este de noi, numai sa o cumparam pe ea in toate zilele noastre, nu dand intaietate aurului sau argintului, ci adunand credinta dreapta si viata curatita, ascultare si rabdare cu smerita intelepciune si dragoste, care este legatura desavarsirii". (Col.3, 14). Ca, iata, Domnul propovaduieste in Evanghelie, zicand: "Iarasi este asemenea Imparatia Cerurilor cu un negutator, care cauta margaritare bune. Si, afland un margaritar de mult pret, s-a dus, a vandut toate cate avea si l-a cumparat", (Matei, 13, 45, 46).
Iata, dar, sunteti si voi buni negutatori, lasand toate si cumparand pe Hristos, bunul si cinstitul margaritar. Ca aceasta este a lua crucea Sa si a-I urma Lui cu cuviosie si cu dreptate. Deci, de vreme ce soborul sta de fata, apoi este vremea de desteptare, de priveghere si de nevointa mare. Drept aceea, fratilor, sa fim gata si mai buni, cumparandu-ne mantuirea noastra la acest "targ" dumnezeiesc. Bun negutator este acela ce toate vorbele le vinde pentru tacere, de nimic amarandu-se, nici vaitandu-se. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce a schimbat si a cumparat cinste, prin nevointa sa. Bun negutator este cel ce trupul si sangele sau isi vinde si primeste Duh prin rabdarea si prin ascultarea fratilor. Si de vreme ce, despre ascultare este cuvantul, sa vorbim deci despre aceia care in toate zilele fac bucate pentru frati si mult se ostenesc si asa implinesc legea dragostei. Sa luam aminte la cei ce se ostenesc spre trebuintele fratilor, ca niste buni si iscusiti lucratori intru Domnul. Si iarasi, sa luam aminte la cei ce canta cu intelegere si lauda pe Dumnezeu, cu nevointa mare, si care sunt vrednici de indoita plata. Sa intelegem dar, cum este viata noastra si cum au lucrat Sfintii Parinti acea fericita negutatorie, cu multa rabdare, ca si noi bine sa lucram negutatoria si desavarsiti facandu-ne, sa trecem de aici, dupa cuvantul Domnului cel zis de David: "Intoarce-te suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut tie bine" (Ps, 114, 7). Deci, fie ca un glas ca acesta sa ne fie si noua grait, in vremea mortii, si sa castigam viata vesnica. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre milostenie.
Milostenia este mestesugire inteleapta, folositoare celor ce o fac pe ea; si prietena de aproape cu Dumnezeu este, ca de-a pururea sta inainte, aproape de El, si cu lesnire aduce daruri pentru oricine voieste, daca nu este asuprita de noi. Iar asuprita este atunci cand o facem din bunuri straine. Iar cand este curata, multa indrazneala are, ca ea dezleaga legaturile celor legati, strica intunericul, stinge focul, omoara viermii, izgoneste scrasnirea dintilor si cu multa bucurie deschide usile cerului. Ca imparateasa este cu adevarat, asemeni cu Dumnezeu facand pe oameni. Ca zice: "Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv" (Luca, 6, 36).
Si este usoara, avand aripi de aur cu zbor care infrumuseteaza pe ingeri, precum zice Proorocul: "Aripile voastre argintate vor fi, ca ale porumbitei, si spatele vostru va straluci ca aurul" (Ps. 67,14). Ca mai bine decat un porumbel, porumbita priveste prin gene cu ochi blanzi si nimic nu-i mai frumos decat ochii acestia. Frumos este si paunul, dar pe langa porumbita este ca o nimica. Ea este pasare frumoasa si minunata avand aripi de aur, care vede mai inalt decat toate, fecioara este cu fata alba si blanda. Cu aripi este si usoara, stand inaintea scaunului Imparatesc. Si, cand vom fi judecati, va sta grabnic de fata si se va arata si ne va scoate pe noi de la osanda, imbracandu-ne cu aripile sale; ca jertfe ca acestea voieste Dumnezeu, de la noi, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu