Predica la Duminica Mironositelor
Si a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor ca a vazut pe Domnul (Ioan 20, 18)
Hristos a inviat !
Iubiti credinciosi,
Dintre marile virtuti care au impodobit viata sfintelor femei mironosite cele mai alese au fost ravna lor sfanta pentru Hristos, evlavia si barbatia de suflet. Cata paza si intarire au pus iudeii si Pilat peste mormantul lui Hristos Mantuitorul nostru ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea si sa-L fure. Piatra mare au rasturnat peste Mormantul Domnului, cu peceti au sigilat piatra, ostasi tari si inarmati au pus de straja. Insa toate acestea nu le-au speriat si infricosat pe sfintele femei mironosite. Ravna lor cea mare, sfanta evlavie si barbatia lor de suflet, au trecut peste toate intariturile iudeilor, nebagand seama de toata paza Mormantului. Un cuget si un gand stapanea mintea si inima lor: sa slujeasca cu toata credinta si evlavia la inmormantarea Preascumpului Mantuitor.
A zis oarecind Solomon: Femeie barbat cine a vazut? Dar iata aici femei mai barbati decat barbatii. Barbatii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte si tare in credinta, de trei ori s-a lepadat de Domnul, pentru care mai pe urma s-a cait si a plans cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase si neputincioase si care de multe ori se infricoseaza, chiar acolo unde nu este frica, aici, in slujba inmormantarii Preasfantului nostru Mantuitor se arata mai tari si mai barbatoase decat barbatii. Nu se tem de groaza iudeilor, de indrazneala ostasilor nu se infricoseaza, nici straja de la Mormantul Domnului nu le tulbura inima.
Ucenicii, barbati, se tem si se risipesc in toate partile, cum le proorocise Mantuitorul mai inainte. Sfintele femei se aduna. Aceia se ascund, ele ies la iveala, merg la pravalie si cumpara mir si aromate, ca sa unga trupul cel de viata facator al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-ati temut sa umblati noaptea singure si cum ati indraznit sa va apropiati de acel loc, pe care il pazeau ostasii imparatesti si cum nu v-ati inspaimantat, ci cautati sa pravaliti pietre, sa stricati pecetile, sa deschideti mormantul si sa ungeti cu arome Trupul Domnului? Aceste ispravi ale voastre, au pornit din ravna cea sfanta, din evlavia si barbatia cea mare a sufletelor voastre.
Femei neputincioase erati cu firea, dar nu cu mintea si inima voastra, caci intru nimic nu s-au aratat la voi cele ale neputintei femeiesti, ci toate ispravile voastre mai presus de barbatia barbatilor s-au suit. Cu adevarat la voi s-a implinit Scriptura, care zice ca: Puterea Mea se desavarseste in slabiciune (II Corinteni 12, 9) si iarasi Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevarat in inima voastra erau cuvintele Preasfintului nostru Mantuitor care a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida (Matei 10, 28). Si iarasi zice Duhul Sfant: Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul (Psalm 30, 26). Voi mai inainte de Apostoli, fapta Apostolilor ati aratat-o. Voi mai inainte de Sfintii Mucenici, credinta si barbatia de suflet a lor ati lucrat-o.
Ilie, marele prooroc, cu rivna dumnezeiasca pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce strajuiau Mormintul Domnului i-ati rusinat. Ghedeon, invingind cu trei sute de ostasi oarecand, oastea cea numeroasa a Madianitilor a sfarimat-o (Judecatori 7, 25). Voi, insa, impreuna cu dreptii barbati, Iosif si Nicodim, mai tari decat toate intariturile iudeilor si ale lui Pilat v-ati aratat si slujitoare neinfricate pana la jertfa ati fost, gata a sluji Celui ce a venit sa slujeasca si sa-Si dea sufletul Sau rascumparare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, impreuna cu Preacurata Fecioara Maria, Maica Vesnicului nostru Mantuitor, cu mare ravna si barbatie de suflet v-ati imbracat si cea mai timpurie slujba catre Mantuitorul ati aratat. De aceea mai inainte de Apostoli v-ati invrednicit a propovadui Invierea Domnului.
Iubiti credinciosi,
Cine sunt acele sfinte femei mironosite, adica purtatoare de mir, care au urmat lui Hristos impreuna cu Apostolii si care s-au invrednicit sa fie martore ale patimilor Domnului si sa-I unga sfintul trup cu miresme, cat a stat in mormant? Sfanta Evanghelie ne aminteste pe scurt numele si faptele lor.
Cea dintai si cea mai plina de ravna si barbatie duhovniceasca este Maria Magdalena , de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosite sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) si a lui Iosi (Marcu 15, 47), adica vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) si Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana si multe altele care ii slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Printre mironosite sunt numarate si cele doua surori ale lui Lazar din Betania, Marta si Maria, unde gazduia adeseori Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, in drum spre Ierusalim sau Galileea.
Care erau virtutile principale ale acestor femei mironosite? Mai intai credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de proroci, Care a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Apoi, duceau o viata curata, sfanta, de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire sfanta unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici.
Dar credinta si ravna sfintelor femei mironosite nu se oprea numai aici. Ele nu numai ca Il primeau pe Domnul in casele lor unde Ii spalau picioarele, Ii slujeau la masa si Il odihneau, ci, mai mult, mergeau cu ravna dupa Hristos, erau martore ale minunilor Lui si marturiseau cu indrazneala ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.
Cea mai mare barbatie au dovedit-o insa femeile mironosite in vremea patimilor Domnului. Dupa ce ucenicii de frica L-au parasit si Petru s-a lepadat de Hristos, singurele care Il urmau de departe, erau sfintele femei mironosite, in frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alaturi de Apostolul dragostei Ioan. Caci dragostea dumnezeiasca nu se poate parasi niciodata.
Curajul si barbatia sufletului s-au vazut la femeile mironosite si pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfantul Ioan , Il
Pe Golgota sfintele femei mironosite, impreuna cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au vazut insangerat si cazut sub cruce. Ele L-au vazut dezbracat de camasa si intins pe cruce. Ele au vazut loviturile cuielor in mainile si picioarele Domnului si au lesinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hula ale iudeilor, marturisirea de pocainta a talharilor si rugaciunea zdrobitoare a Mantuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).
Femeile mironosite au vazut intunecarea soarelui, intristarea cerului, invierea mortilor din morminte si au auzit rugaciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigasi: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai barbatoase decat apostolii, mai pline de ravna decat ucenicii, au vazut aruncandu-se sorti pentru camasa lui Hristos, facuta de mainile Maicii Domnului, si au auzit cuvantul Lui cel mai de pe urma: Parinte, in mainile Tale incredintez Duhul Meu! (Luca 23, 46).
Iata cat de mare era ravna, taria credintei, si barbatia sufletului sfintelor femei mironosite! Nu se temeau de ostasii romani atat de sangerosi. Nu se infricosau de furia iudeilor de Dumnezeu netematori, nici nu se inspaimantau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nadejde!
Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumparat giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, adica Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adica sora Maicii Domnului, si Salomeea au cumparat miresme ca sa vina sa-L unga.
Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii - adica Duminica - pe cand rasarea soarele, au venit la mormant. Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului? Dar ridicindu-si ochii au vazut ca piatra fusese rasturnata, caci era foarte mare. Si intrand in mormant au vazut un tanar sezind in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimintat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-a pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus.
Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), El S-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El, adica pe Apostoli, care se tanguiau si plangeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).
Vedeti ravna mironositelor? Barbatia si taria credintei lor in Fiul lui Dumnezeu? Vedeti barbatia acestor sfinte femei? Ucenicii stateau ascunsi si incuiati intr-o incapere de frica iudeilor, iar ele cumparau giulgiu si miresme sa unga trupul lui Iisus. Ucenicii plangeau si se tanguiau de moartea Domnului, iar ele alergau in zori de zi pe Golgota sa vada mormantul. Ei asteptau cu spaima vesti de la Golgota, iar ele intrand in mormant, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, ca a inviat Domnul, spunandu-le: Nu mai plangeti! Apoi, la porunca lui, s-au intors fugind, si au spus apostolilor ca Hristos a inviat, nu mai este in mormant!
Iata cata barbatie si credinta, cata tarie si indrazneala la aceste femei. Barbatii stau ascunsi si ele alearga la mormant, intra inauntru, aduc miresme, se intaresc una pe alta, vorbesc cu ingerii, privesc cele dintai mormantul gol de Viata si vad giulgiurile asezate alaturi. Nu se tem de intunericul noptii, nici de ostasii care strajuiau mormantul, nici de moarte, nici de ingeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: sa-L vada pe Iisus, sa unga si sa sarute sfantul Lui trup. Femeile mironosite sunt cele dintia, si cele mai vrednice martore ale rastignirii, mortii, ingroparii si invierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor si lumii intregi ca a inviat Hristos, ca moartea, diavolul si iadul au fost biruite si raiul s-a deschis.
Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie? Si totusi numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand uneori pe cel al barbatilor.
Sa ne gandim la numarul mare al sfintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de tatal ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati, si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cateva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca si Cuvioasele Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.
Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti.
Iubiti credinciosi,
Astazi este ziua femeilor crestine. Ele sunt urmasele femeilor mironosite, fiicele Invierii, roabele Domnului, candelele credintei, sufletul familiei. Femeile crestine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mentin, mai mult decat barbatii, flacara credintei si traditiile strabune, focul sfant al rugaciunii si evlavia in casele noastre. Femeile credincioase sunt si mame bune, crestine devotate, sotii cinstite si ostenitoare, model in societate. Femeile credincioase sunt intai la biserica, intai la rugaciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cartilor bune, la ingrijirea bolnavilor, la toate. Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.
De astfel de mame bune au nevoie astazi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite si model in toate are atata nevoie astazi societatea in care traim. Sunt destule mame care nu vor sa nasca copii, nici sa le dea o educatie crestina buna. Sunt atatea mame care isi ucid majoritatea copiilor, iar putinii pe care ii nasc, nu-i cresc in frica lui Dumnezeu sau ii lasa de capul lor si ajung sa fie o povara pentru familie si o rusine pentru societate.
Mamelor, sunteti mironositele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceti Domnului, nu miresme de mult pret, ci credinta voastra curata si copii buni, bine educati si credinciosi. Vorbiti-le mai mult de Dumnezeu, de sfinti, de Biserica si de inaintasi. Nu-i smintiti cu nimic si dati-le sa citeasca carti bune, cat mai mult. Dumneavoastra puteti contribui cat mai mult la innoirea duhovniceasca a lumii, a Bisericii, a societatii. Adaugati untdelemn sfant in sufletele copiilor dumneavoastra. Dintre ei, vor iesi maine suflete mari, oameni buni, preoti credinciosi, dascali luminati, crestini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastra. Sa fiti la datorie ca si mamele noastre. Ganditi-va ce mame sfinte am avut!
Tinere fecioare, pastrati neintinata pentru Domnul cinstea si buna voastra credinta pina veti dobindi si voi calitatea de mame in societate si in Biserica. La fel si dumneavoastra vaduvelor si batranelor mame, supravegheati pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu taceti. Mamele tinere au nevoie de exemplul si de jertfa voastra, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii si nepotii, de rugaciunile, de lacrimile si mustrarea voastra.
Incepeti toate cu Dumnezeu, cu rugaciunea, cu spovedania regulata si cu mai multa smerenie si rabdare. Mai multe mame bune, mai multe vaduve si fecioare cinstite si credincioase, inseamna pentru ziua de miine, mai multi copii in case, mai multi credinciosi la biserici, mai multa pace in familie, mai putine betii, divorturi si avorturi in lume, mai putine boli si lacrimi pe pamant si mai multe suflete in Rai! Amin.
Hristos a inviat !
Pomenirea Sfinţilor nouă mucenici care au pătimit în Cizic
Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche şi slăvită, lîngă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinîndu-se cu Troada, cea pe care picioarele învăţătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămînţa Cuvîntului lui Dumnezeu, tot de la Sfîntul Pavel, vasul alegerii. Deşi era strălucită cu lumina sfintei credinţe, la început nu avea mulţi creştini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către păgînii împăraţi ai Romei, care au împărăţit mai înainte de marele Constantin, şi care dădeau înfricoşate porunci prin toate ţările şi se trimiteau ighemoni păgîni, ca pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci şi cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustie, iar alţii petrecînd între păgîni, îşi tăinuiau buna lor credinţă în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor şi rîvneau după El mărturiseau pe faţă Preasfînt Numele Lui şi de bunăvoie se dădeau în mîinile muncitorilor şi îşi puneau sufletele lor pentru El.
Unii ca aceştia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbaţi viteji, care erau nemişcaţi în sfînta credinţă, ca muntele Sionului şi cu rîvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sînt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, fiind din diferite locuri şi ţări, s-au adunat în Cizic şi, nebăgînd în seamă groaznicele porunci împărăteşti şi frica tiranilor, preamăreau pe Hristos şi cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor şi Atoateţiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu şi cinstitoare de mulţi zei idoleşti, o ocărau şi o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morţi; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoşilor zei şi în locul Celui Preamilostiv şi dătător de bunătăţi, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinţii îndemnau pe oamenii cei orbiţi cu necredinţa, ca, lepădînd întunericul cel înnegurat al minţii, să vadă adevărul; şi luminîndu-se cu lumina cunoştinţei, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer şi toată lumea o stăpîneşte.
O îndrăzneală ca aceasta văzînd-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca nişte lupi pe oi, cu sălbăticie şi fără de omenie şi, legîndu-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetăţii, în Cizic. Deci, vitejii ostaşi ai lui Hristos stăteau înaintea stăpînitorilor păgîni cu dîrzenie în suflet, avînd inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu şi cu rîvnă, ca de o văpaie mare arzînd după Dînsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, şi mai ales nevăzutului boier al întunericului şi la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiţi în multe feluri de chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Iar ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul şi, văzînd înşelăciunea păgînească şi deşarta închinare la idoli, au ocărît şi au ruşinat pe stăpînitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.
După cîţiva ani, împărăţind marele Constantin, luminat cu Sfîntul Botez, a încetat prigonirea şi a răsărit lumina dreptei credinţe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţînd de sub pămînt trupurile celor nouă sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preţ. Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gîrbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvîrşire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingîndu-se de vestita raclă a sfinţilor, şi cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinţilor răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulţime de popor necredincios, văzînd unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfînta credinţă în Hristos şi a sfărîmat idolii şi capiştile idoleşti; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu şi a înflorit în cetatea Cizicului sfînta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.
Apoi, după marele împărat Constantin şi după Constantie, fiul lui, care împărăţiseră multă vreme, luînd împărăţia Iulian Parava-tul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat şi au clevetit asupra creştinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toţi zeii şi capiştile şi au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deşi a poruncit să înnoiască iarăşi zeii şi capiştile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creştin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, şi l-a băgat în temniţă. Apoi ducîndu-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberîndu-se astfel episcopul.
Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se şi îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinţilor mucenici făcute pentru dînsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să cîştigăm şi noi tămăduiri de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim darului şi milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
De aceea s-a numit făcător de minuni şi, nevoindu-se în pustnicie mulţi ani şi plăcînd lui Dumnezeu prin viaţa lui cea îmbunătăţită, s-a dus bucurîndu-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai în viaţa sa, ci şi după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormîntul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile şi prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele şi toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinţii Săi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu